Jean Guillou a evoluat timp de peste o jumătate de secol la marea orgă a bisericii pariziene Saint-Eustache. El urma să susţină concerte importante în perioada imediat următoare, printre acestea numărându-se cel din Italia, programat la 15 februarie, dar şi la 5 aprilie în Marsilia, şi la 21 mai în Roma.

„El a fost foarte prezent până la sfârşit, foarte lucid”, a declarat Suzanne Guillou, soţia compozitorului timp de 39 de ani. „Nu trăia decât pentru muzică. Îşi făcea griji pentru concertele sale programate până în 2020”, a adăugat ea, potrivit Agerpres.

Jean Guilloua a refuzat, în anul 2010,  „Legiunea de onoare”, cea mai înaltă distincţie franceză, pe care a considerat-o inadmisibilă „într-o perioadă în care locul muzicii aşa-numite savante sau clasice este diminuat de toate organismele oficiale”.

Sâmbătă, Michel Legrand, câştigător a trei premii Oscar şi autor al muzicii în filme celebre precum „Parapluies de Cherbourg” şi „Les Demoiselles de Rochefort”, a încetat din viaţă la Paris.

FOTO EPA


André Rieu, interviu exclusiv pentru Libertatea: „Dacă am da fiecăruia un instrument muzical în locul unei arme, lumea ar fi un loc cu adevărat de trăit”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.