O tânără care era în mașină, parcată într-o benzinărie, în Argeș, împreună cu iubitul ei, a fost victima unei tâlhării și a povestit prin ce a trecut: „Eu eram la volan, parcată, şi el a venit, mi-a deschis uşa de la maşină, a scos briceagul la mine, mi-a dat cu pumnul în ochi, m-a dat cu capul de volan, m-a tras de mână şi m-a scos afară din maşină. M-a pus să zic de două ori Isus şi amin. Şi în momentul ăla m-a scos. A scos briceagul la mine.”
Fata s-a ales cu un ochi vânăt, iar iubitul ei, care a încercat inițial să-l liniștească pe tâlhar, a fost și el bătut. Agresorul, un tânăr de 22 de ani din Priboieni, care se întorsese de trei zile din Spania, era cunoscut de cei doi. Victimele au povestit că acesta a apărut la bustul gol din spatele mașinii lor.
Lăsase la câțiva zeci de metri distanță o dubă pe care o furase mai devreme, la Ștefănești, la aproape 20 km distanță. După ce i-a dat jos pe tineri din mașină și a demarat, a accelerat la maximum, dar după mai puțin de 5 km a intrt pe contrasens, într-un autoturism în care erau trei oameni.
Motorul mașinii pe care o conducea el a sărit de pe șasiu, într-un șanț, iar autoturismul a mai rulat câțiva metri și s-a lovit violent de un gard.
Hoțul a fost găsit de polițiști și medici inconștient, încarcerat. A fost dus la spital, dar a murit miercuri dis-de-dimineață, scrie site-ul Știrile Protv.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro