Ca strategie anti-Covid, autoritățile sudeze au recomandat până acum distanțarea socială voluntară, dar nu și purtarea obligatorie a măștii.

Agenția de Sănătate Publică și-a exprimat îndoiala că măștile ar fi eficiente, în condițiile în care acestea sunt obligatorii în majoritatea spațiilor publice din Europa. Aceasta susține că măștile oferă un fals sentiment se siguranță, din cauza căruia oamenii ar putea să nu mai respecte distanțarea fizică.

„Sper că va exista acum o dezbatere iar liderii o vor lua în serios, indiferent ce spune autoritatea de sănătate publică”, a declarat Staffan Normark, conducătorul grupului de experți privind Covid ai Academiei de Științe.

Au limitat la opt persoane numărul de participanți la evenimente

Puțini suedezi poartă măști, iar politicienii le evită în timpul aparițiilor publice. Acest lucru ar fi considerat un gest radical în alte țări.

La începutul pandemiei, autoritățile suedeze au mizat pe imunizarea în masă. Săptămâna trecută însă, au luat cea mai dură măsură de până acum, limitând la opt numărul de persoane care pot participa la evenimentele publice, după ce numărul de cazuri a crescut alarmant.

Peste 6.300 de suedezi au murit din cauza Covid, rata deceselor pe cap de locuitor fiind de câteva ori mai mare decât cea a vecinilor nordici. Totuși, aceasta este mai scăzută decât în alte țări europene precum Spania.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.