Academiei Suedeze i s-ar putea retrage dreptul de a organiza gala Premului Nobel, în urma scandalului sexual în care a fost implicată

Comentează
Premiul Nobel pentru Chimie pe 2018

Fundația Nobel ar putea retrage Academiei Suedeze dreptul de a atribui, în fiecare an, prestigiosul premiu Nobel pentru literatură, dacă instituția nu va opera modificări suplimentare în urma recentului scandal sexual în care a fost implicată, a spus, vineri, directorul executiv al fundației, Lars Heikensten.

"Dacă lucrurile vor continua în acest fel şi dacă ei nu vor reuşi să îşi recâştige legitimitatea, am putea fi obligaţi să luăm măsuri drastice", a precizat Lars Heikensten. "Una dintre aceste măsuri ar putea fi să cerem permisiunea ca alte organizaţii să se ocupe de atribuirea premiului", a adăugat directorul executiv al Fundaţiei Nobel, potrivit Agerpres.

Academia Suedeză încearcă să își reconstruiască reputația după izbucnirea unui scandal sexual în care este implicat soțul poetei Katarina Frostenson, membră a instituției. În urma scandalului, mai mulți membri ai instituției au decis să părăsească Academiai Suedeză.

Totodată, instituția a fost nevoită să ia decizia de a amâna anunțarea laureatului premiului Nobel pentru literatură pe 2018.

Soțul poetei suedeze, francezul Jean-Claude Arnault, a fost acuzat de mai multe femei de agresiune sexuală. El a negat, în repetate rânduri, acuzațiile ce i-au fost aduse.

Lars Heikensten susține că Academia Suedeză a luat deja câteva măsuri în urma scandalului. De exemplu a fost acceptată o reinterpretare a statului instituției pentru a permite rezolvarea unor chestiuni presante, inclusiv nevoia de a angaja mai mulți membri și de a exclude alți membri.

"Academia trebuie să analizeze componenţa Comitetului Nobel, să îi analizeze pe membrii care sunt cel mai mult implicaţi în procedura de atribuire a premiului, pentru ca acel comitet să fie format din persoane care sunt competente şi care nu au fost implicate într-o manieră negativă în tot ceea ce s-a întâmplat", a mai spus directorul executiv al Fundaţiei Nobel.

Totuși, întrebat de jurnaliștii de la Reuters dacă este de părere că Academia Suedeze a luat măsuri suficiente după izbucnirea acestui scandal sexual, Heikensten a rămas rezervat.

"Cred că (acceptarea revizuirii statutului) a fost un pas în direcţia bună, însă Academia mai are de făcut şi alţi paşi. Aşadar, lucrurile nu arată chiar bine", a spus el.

Lars Heikensten a mai avertizat că dacă Academia Suedeză nu își va rezolva problemele cât mai curând, atunci instituția nu va mai avea dreptul de a atribui premiul Nobel pentru literatură nici în 2019.

"Cu siguranţă, sperăm că Academia Suedeză va putea în cele din urmă să atribuie premiul pentru literatură în 2019, iar noi lucrăm din greu pentru ca acest lucru să se întâmple. Însă, dacă lucrurile nu vor fi remediate rezonabil de repede... cel mai probabil, în acest caz, va exista încă o amânare. Însă acesta ar fi un lucru foarte nefericit", a mai spus directorul executiv al Fundaţiei Nobel.

CITEȘTE ȘI: FOTO| Maria Șarapova, în costum de baie. Cu ce fotografie și-a înnebunit fanii

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Daghie
17:00
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
16:41
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
16:52
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
21:20
Boris Johnson îl atacă pe Putin după ce trenul său a trecut granița Poloniei cu câteva minute înainte ca unul din spate să fie lovit. În gară se afla și un fost director al CIA
21:19
Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina au depășit 1,5 milioane de soldați, potrivit Kievului: „O risipă inutilă de vieți omenești”
21:13
Donald Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor din Rusia: „Să lovească alte ţinte. Nu atingeţi motorina!”
20:30
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
18:30
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cruce ortodoxă din lemn sculptat și pictat, așezată pe un altar decorat cu flori naturale într-o biserică.
18:30
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
18:12
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
17:03
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă