Un accident rutier s-a petrecut duminică, 11 mai, pe Bulevardul Independenței din Poiești, în timpul Campionatului Național de Super Slalom. Un copil de 13 ani și un adult au fost răniți, după ce șoferul a intrat cu mașina într-un stâlp.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la bordul mașinii se aflau un adult și un copil de 13 ani. Artera rutieră a fost închisă pentru acest eveniment.
„În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, la bordul acestuia aflându-se un adult şi un minor în vârstă de 13 ani. Acesta din urmă a fost asistat la faţa locului şi, ulterior, a fost transportat la spital”, a anunțat ISU Prahova, conform News.ro.
Circumstanţele accidentului sunt încă în curs de investigare. Campionatul Naţional de Super Slalom, aflat la a doua etapă, s-a desfăşurat pe parcursul weekendului la Ploieşti.
Conform Observatorul Prahovean, șoferul ar fi pierdut controlul vehiculului și a ajuns într-un stâlp.