Acoperișul unui cămin studențesc din Târgoviște a fost luat de vânt și aruncat pe sol în timpul furtunii de marți seară. Scenele de coșmar au avut loc la Universitatea Valahia din Târgoviște și numai norocul a făcut ca nimeni să nu fie rănit.
Reprezentanţii universităţii au declarat că nu au fost alte pagube, că nicio persoană nu a fost rănită şi că structura de rezistenţă a acoperişului nu a fost afectată. Tabla acoperişului a căzut lângă clădire, arată Agerpres.
Conform ISU Dâmboviţa, în judeţ nu au fost alte pagube provocate de vremea nefavorabilă.
ISU Dâmboviţa a transmis un mesaj prin aplicaţia Ro-Alert privind avertizarea de tip cod portocaliu ce viza intensificări ale vântului cu rafale de peste 70 km/h, vijelie, grindină, descărcări electrice, averse cumulând 20-25 l/mp, cod valabil marţi, în intervalul orar 17,30 - 18,15. Zonele vizate au fost Târgovişte și o serie de localități din județ.
Sursa foto: gazetadambovitei.ro