Dezvăluirile au fost prezentate într-un film documentar prezentat de postul public France 3. Olivier Rajchman, biograful actorului francez, declară în acest documentar că pentru a face parte din cercul apropiaţilor săi şi pentru a-i întări pe proprii săi copii, era necesar ca prietenii şi fiii săi să fie adoptaţi de câini”.

Alain a ajuns să aplice „metode” foarte dure. El l-a închis pe fiul său Anthony, când era copil, în spaţiul rezervat câinilor. Alain supraveghea şi era în gardă. Ar trebui însă să ne întrebăm dacă această metodă nu a ajuns să-l traumatizeze pe fiul său, a scris biograful, potrivit Agerpres.

Alţi martori şi biografi ai lui Alain Delon au confirmat acuzațiile: „Era vorba de a-l întări pe fiul său. Să-l pregătească pentru greutăţile care îl aşteaptă în viaţă, care este întotdeauna aspră”.

Anthony (54 de ani) şi Alain Delon au relaţii extrem de încordate. Tatăl şi fiul au ajuns la tribunal, Alain Delon cerându-i chiar fiului său să renunţe la folosirea numele de familie în cariera lui de actor.

În documentarul difuzat de France 3, Delon nu confirmă dar nici nu infirmă faptul că şi-a închis unul dintre copii în cuşca câinilor. El îşi recunoaşte în schimb simpatia pe care o are de mai mulţi ani faţă de extrema dreaptă şi de familia Le Pen.


Citește și: DOSARUL REVOLUȚIEI | Reacția lui Nicolae Ceaușescu, după ce a aflat că Ion Iliescu a preluat puterea: „Tu nu m-ai lăsat să-l termin! Acum o să ne termine el pe noi”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.