„În contextul pandemiei de COVID-19, reuniunea Consiliului European s-a desfășurat în condiții maxime de siguranță sanitară, însă purtarea măștii în cadrul ședințelor plenare, cât și în alte formate restrânse, a fost opțională, și nu obligatorie, așa cum s-a putut observa de altfel din înregistrările video și din fotografiile realizate pe durata Consiliului”, a transmis Administrația Prezidențială.

„Cu toate acestea, pe parcursul celor 4 zile și 4 nopți de negocieri intense, președintele României, la fel ca și alți lideri europeni, a folosit masca de protecție, existând doar unele excepții punctuale, cu durată limitată”, a adăugat instituția.

Reacția președinției vine după ce președintele Klaus Iohannis a fost surprins fără mască, în mijlocul liderilor europeni, la Consiliul European.

Reacția Administrației Prezidențiale, după ce Iohannis a fost surprins fără mască la Consiliul European: "A fost opțională, nu obligatorie"

Chiar în imaginile oficiale ale Consiliului, Iohannis este fotografiat și filmat fără mască, în timp ce se îndreaptă spre premierul bulgar Boiko Borisov, iar apoi stă la o discuție într-un grup în care mai sunt, printre alții, președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul austriac Sebastian Kurz, premierul suedez Stefan Lofven și premierul danez, Mette Frederiksen.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.