„Investitorii au nevoie de certitudine. Schimbările din plan politic nu au afectat foarte mult piața bursieră din România, dar noi ne-am dori un mediu politic mai stabil. Investitorii sunt optimiști în ceea ce privește economia României”, a declarat, pentru Libertatea, noul CEO al Bursei de Valori București (BVB), Adrian Tănase.

Potrivit șefului BVB, cei care tranzacționează pe bursa din România au nevoie de cât mai multă predictibilitate, iar toate aceste schimbări fiscale nu sunt de bun augur pentru nimeni.

Ministrii Guvernului Dăncilă sunt, luni, la audieri în Parlament, pentru a primi avizul înainte de numirile în funcții. În condițiile în care PSD și ALDE au schimbat două Guverne într-un an, iar acum este în prag de învestire al treilea Guvern, care va avea prima femeie premier, sunt voci care spun că ar putea urma și un al patrulea Guvern PSD-ALDE. Întrebat dacă România ar putea avea în 2018 al patrulea Guvern, șeful BVB a răspuns: ”No comment”.

Bursa de Valori duce lipsă de lichiditate și de jucători, asta pentru că o bună parte din acțiuni sunt prinse în portofoliile administratorilor de pensii care au investit pe termen lung și, odată cumpărate, acolo rămân. În plus, Bursa de la București nici nu are prea multe instrumente de tranzacționare pentru a face piața cât mai atractivă pentru investitori.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Educarea populație

Pentru românii care nu sunt „fluenți în tranzacționare”, Bursa vrea să continue programele de educare a populație, astfel încât aceasta să fie pe înțelesul fiecărul român. „Vrem ca tranzacționarea pe Bursă să devină la fel de banală ca deschiderea unui depozit la bancă. Iar acest lucru se poate face foarte ușor dacă viitori jucători respectă o serie de reguli bine stabilite”, a mai declarat șeful BVB.

Adrian Tănase a mai spus că lichiditatea Bursei vine din trei dimensiuni. „Una este din companiile care sunt listate. Acest procent de listare este foarte important. Fără companii la bursă, orice am face, ca platformă de tranzacţionare, avem un potenţial limitat. A doua dimensiune este ca oricine să poată tranzacţiona. Dacă avem companii listate, toţi investitorii să poată tranzacţiona. Dacă este un investitor care nu poate tranzacţiona, atunci potenţialul se limitează”, a explicat Tănase.

A treia dimensiune este posibilitatea de a tranzacţiona idei de investiţii, iar la ora actuală, putem tranzacţiona, din păcate, o singură idee de investiţii, să cumpărăm acţiuni ieftine şi să vindem scump.

„Există şi alte idei, de a vinde scump şi a cumpăra ieftin, ulterior, vânzări în lipsă, ori a cumpăra o acţiune dintr-un sector şi a vinde altă acţiune din acelaşi sector pe care o considerăm mai scumpă. Aceste idei există, dar nu pot fi aplicate, încă, la BVB”, a mai spus Tănase.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

Acesta a adăugat că ar vrea să existe cât mai multe firme listate la bursă, fie că este vorba despre cele de stat sau de cele private.


Citește și: 

ANALIZĂ | Cât mai sunt chiriile în marile orașe ale țării. Oltenia înregistrează cele mai mici niveluri, Transilvania pe cele mai mari

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI