Află de la astrologul Libertăţii, Elena Bunescu, cum vor evolua economia, politica, agricultura şi sănătatea din ţara noastră în 2013

Comentează

2013 e un an care poate provoca atâta confuzie în vieţile noastre, încât vom căuta soluţii acolo unde nu ne-am fi gândit niciodată să le căutăm. Fiecare dintre noi va fi puternic afectat de această stare de alertă, derută şi nevoie de vindecare sufletească şi trupească, pentru că vom simţi cu toţii că nu mai putem trăi ca până acum.
Anul în care tocmai am păşit se anunţă unul complicat, cum nu am mai trăit până acum. Fiecare dintre noi îşi va pune problema orientării - evoluăm împreună sau supravieţuim separat.
2013 aduce lecţii de viaţă esenţiale, care pentru cei pregătiţi se vor dovedi nepreţuite. Direcţia de evoluţie principală este maturizarea la nivelul emoţiilor, adică al reacţiilor faţă de evenimente, persoane sau situaţii. Stilul de viaţă primitiv, lipsit de moralitate, conştiinţă şi atenţie se va dovedi falimentar. Acest fapt poate deveni un impuls puternic spre schimbare din interior, la nivelul fiecărui individ.

Multă nesiguranţă la nivel social

La nivel social, politic şi economic vor continua principalele tendinţe ale anului trecut, aşa că ne putem aştepta la evenimente surprinzătoare, cu impact negativ asupra tuturor - rescrierea regulilor, a legilor şi chiar modificarea din mers a unor cutume, fapt care va genera multă nesiguranţă la nivel social, scăderea încrederii între oameni şi a bucuriei de a trăi.
A doua jumătate a anului va părea, la suprafaţă, mult mai bună şi mai spornică, ca şi cum s-ar împlini dorinţa generală din societate să ne meargă şi nouă mai bine treburile. Va fi însă un spor iluzoriu, temporar şi puternic frânat de factorul intern.
Se poate spune că în noul an ţara noastră îşi va vedea cu ochii adevăraţii inamici, cei din interior, care îi frânează progresul sau chiar vor să o tragă înapoi.

Culturile, distruse de secetă şi de inundaţii

Agricultura, puternic condiţionată de condiţiile climaterice, va evolua haotic, ca şi vremea. În prima jumătate a anului ne va pune probleme prin schimbările dese, care nu vor permite efectuarea muncilor specifice sezonului. Din iulie se vor ivi alte complicaţii, provocate de apă - în unele zone va fi secetă, în altele, inundaţii. Se poate accentua tendinţa ţăranilor de a renunţa la culturile tradiţionale şi de a adopta unele străine de aceste meleaguri, pentru a fi eficienţi şi rentabili, fără a fi preocupaţi de nevoile populaţiei.

Pe scena politică au loc mişcări de trupe

În plan politic, vom asista la mişcări de trupe spectaculoase, menite să întărească poziţia unuia sau a altuia dintre actorii principali de pe scenă.

Ceea ce s-a creionat în decembrie anul trecut nu va rămâne însă aşa, la sfârşitul lunii ianuarie se va reveni asupra acestei formule, schimbân- du-se anumite lucruri, pe ici, pe colo, în locurile esenţiale. Prima jumătate a anului va semăna puţin cu ultima parte a lui 2012 - multe vorbe, puţine fapte, aranjamente de culise, negocieri dure între lideri, care au uitat că au ajuns într-o anumită postură datorită oamenilor care i-au votat şi faţă de care au o datorie uriaşă. În a doua parte a anului, pot avea câştig de cauză - în folosul lor, nu pentru binele tuturor - cei care ţipă mai tare despre interesul naţional, care se adaptează mai bine rolului de patrioţi înfocaţi, capabili să facă sacrificii pentru ţară.
România va rămâne în atenţia structurilor europene şi a altor organizaţii care au interese strategice în această zonă. Se va dovedi reală temerea acestora că nu se poate pune bază pe ceea ce liderii noştri promit sau chiar semnează. Aceştia din urmă vor încălca promisiuni, tratate, înţelegeri îndelung negociate sau simple acorduri, în numele unui interes naţional care va deveni monedă de schimb, deşi nu mai crede nimeni în el.

Sistemul sanitar, zguduit din temelii

Domeniul sanitar va fi puternic zguduit, pentru că va ieşi la iveală disproporţia dintre nevoile populaţiei şi ceea ce oferă sistemul, care e aproape în colaps. Se vor lua măsuri menite să acopere golurile, fără rezultate însă.

Criza continuă şi ne lasă fără bani

Domeniul economic, supus în totalitate celui politic şi celui social, va evolua conform temerilor nemărturisite ale celor mai mulţi dintre noi, adică prost şi chiar foarte prost, în anumite momente. Moneda naţională va suferi fluctuaţii neobişnuite, cauzele fiind atât interne, cât şi externe. Din iulie vor interveni modificări importante ale politicilor monetare la nivel european şi mondial. Liderii vor lua decizii considerate bune în teoria economică, dar dezastruoase pentru populaţie, prin efectele lor. Povara crizei economice ar putea fi transferată, în acest fel, pe umerii celor mulţi.

Numerologul Mircea Georgescu: «Câştigurile vor stagna»

Urmează un an pe care majoritatea economiştilor îl cataloghează drept greu. Ce ar fi de făcut? Pentru a avea câteva puncte de orientare, numerologul Mircea Georgescu (foto), specialist în ştiinţe ezoterice, cunoscut sub pseudonimul Lemi Gemil Mecari, a calculat pentru Libertatea trăsăturile numerologice principale ale anului în care tocmai am intrat.
2013 se află sub influenţa cifrei 6 (2013 se desface în bucăţi astfel: 2+0+1+3=6 - n.r.). Iată ce înseamnă asta:
• este anul norocului nemuncit, adică e favorizat norocul, fără nici o legătură cu meritele. Ar putea fi, pentru unii, anul marilor lovituri;
• cariera nu va reprezenta o prioritate, exceptând persoanele care sunt implicate în domenii ce au la bază talente speciale, precum arta ori negocierile. Câştigurile băneşti vor stagna sau vor veni cu ţârâita;
• va creşte tendinţa de bravare şi a implicării în situaţii riscante, uneori foarte periculoase;
• imobiliarele vor juca un rol important, putând fi vorba nu doar despre redecorări sau renovări, ci chiar despre extindere sau despre o nouă achiziţie;
• relaţiile de dragoste vor fi bune spre excelente, cu mai puţine dezamăgiri, dar în mică măsură vor fi finalizate cu angajamente pe termen lung. Adică ar trebui să ne aşteptăm la puţine căsătorii;
• părinţii nu se vor dovedi pregătiţi să accepte ca odraslele lor să nu urmeze tot timpul calea convenţională. Vor face tot ce le stă în putinţă spre a-i împiedica pe copii să facă propriile alegeri.






Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
MONDEN
Adela Popescu joacă în filmul „3 zile în septembrie” a lui Tudor Giurgiu
ExclusivInterviu
13:28
Care este cea mai mare extravaganță a Adelei Popescu: „Am ajuns la vârsta la care asta mi se pare lux”
Radu Valcan si concurentii Insula Iubirii sezonul 10
13:11
Dezvăluirile lui Radu Vâlcan despre „Insula Iubirii” 2026. „Eu am zis la început. Nu știu câtă lume m-a crezut. Felul în care este montat...”
POLITIC
siegfried-muresan-declaratii-parlamentul-romaniei-18-septembrie-2026
13:14
Primele declarații ale lui Siegfried Mureșan după desemnarea ca premier: „Sunt pregătit să formez un guvern serios”
siegfried-muresan -intalnire cu Ilie Bolojan si USR
11:37
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru formarea Guvernului: „Ne-am apucat de lucru”
Ultimele știri
14:15
Imagini rare cu Raluka și iubitul ei cu 22 de ani mai în vârstă. Cum au apărut artista și Guy Kouris în Albania și Croația. „Peisaje superbe”
14:08
Ce spune Valerie Lungu despre comportamentul de la „Asia Express”. De ce nu s-a putut baza pe logodnicul ei, Alex Gîlcă: „A avut o operație”
13:58
Revista Baby Unica lansează ediția de toamnă și prima întâlnire din seria Baby Unica Talks
13:32
Rusia ar pregăti un atac cu rachete sau drone împotriva unei țări NATO, avertizează Polonia
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
Vedere aeriană a localității Borșa
13:15
Pensiunile agroturistice din România pierd teren în fața turiștilor. Numărul de înnoptări a scăzut cu peste 12% în primele luni ale anului
Un bărbat numără bancnote euro dintr-un portofel. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images
13:13
A muncit 43 de ani, inclusiv noaptea, în weekenduri și de sărbători, iar acum regretă că s-a pensionat: „Număr banii în fiecare zi”
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
seismograf inregistrand activitate seismica
07:14
Cutremur în România vineri dimineață, 18 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
Femeie în armata
07:00
Comandantul unității militare care a cerut favoruri sexuale unei subalterne atacă la Înalta Curte decizia de condamnare cu suspendare. Victima: „Voia să-l las să mă atingă”
o mână care ține câteva bancnote de 10 euro, roșii și galbene
06:59
Un român a încercat să mituiască un polițist pentru a scăpa de o amendă de 8.300 de euro, după ce a încălcat grav regulile de trafic, în Italia
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan