UPDATE ora 17:00 Rănită grav, fetița a fost dusă la spital, ulterior fiind anunţat decesul acestuia. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea condiţiilor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, a transmis IPJ Vâlcea.

Incidentul a avut duminică după-amiază, la kilometrul 221+100 de metri, în localitatea Racoviță, județul Vâlcea. Circulația rutieră a fost blocată inițial pe ambele sensuri de mers. În jurul orei 16.00, a fost reluată, însă s-au format cozi de mașini de 10 kilometri.

„Valorile de trafic au crescut semnificativ în urma accidentului, coroborat și cu numărul mare de autovehicule care se deplasează de obicei duminica pe Valea Oltului, în prezent fiind formate coloane lungi de vehicule, pe ambele sensuri de mers”, potrivit Infotrafic.

Dalia State, subcomisar la Centrul Infotrafic, a explicat la Digi24 că este formată o coloană între Robești și Tuțulești, pe sensul Sibiu – Vâlcea și Călinești și Balota, pe sensul Vâlcea – Sibiu, care se întinde chiar pe 10 kilometri.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„A fost un semn!” Mihai Neșu, martorul unei „minuni” imediat după ce s-a întors de pe Muntele Athos: „S-a întâmplat ceva instantaneu”
GSP.RO

Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Playtech.ro
Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Alexandru Arșinel a murit cu o mare durere în suflet! Ce a regretat amarnic actorul, înainte să își dea ultima suflare la spital: 'Mi-e dor de...'
Viva.ro

''S-a aprins bradul de Crăciun. La amfetamină e alergic.'' Şofer drogat cu 7 substanţe interzise în acelaşi timp, prins în traficul din Bucureşti
Observatornews.ro
''S-a aprins bradul de Crăciun. La amfetamină e alergic.'' Şofer drogat cu 7 substanţe interzise în acelaşi timp, prins în traficul din Bucureşti
Ultima oră. George Simion s-a ales cu dosar penal
Știrileprotv.ro
Ultima oră. George Simion s-a ales cu dosar penal
Când va fi înmormântat Alexandru Arșinel. Familia a stabilit programul funeraliilor. Exclusiv
FANATIK.RO
Când va fi înmormântat Alexandru Arșinel. Familia a stabilit programul funeraliilor. Exclusiv
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
HOROSCOP

O tehnică medicală super-avansată, la Cluj. Durere postoperatorie redusă și risc minim de complicații
PUBLICITATE