În București se organizează o colectă cu ajutoare pentru Ucraina, se scrie pe grupul de Facebook Uniți pentru Ucraina.
Cei care doresc să doneze o pot face la sediul centrului cultural Carol 53 (bd. Carol nr. 53, sector 2, București).
Voluntarii ucraineni le transmit românilor cu care țin legătura că cei din țară au nevoie de donații care să asigure traiul copiilor, bătrânilor și bolnavilor.
Cele mai necesare sunt medicamentele, spun voluntarii ucraineni. E nevoie atât de medicamente pentru tensiune, răceală și insomnie, cât și de insulină, bandaje și seturi de pansamente, calmante, antibiotice, medicamente gastrice și pentru copii.
Ucrainenii pot fi ajutați și cu obiecte de igienă, precum periuțe de dinți, absorbante și pampers (atât pentru copii, cât și pentru adulți), șervețele umede și uscate.
Cine dorește să ofere mâncare este sfătuit să aleagă alimente condensate, cum sunt cele folosite de alpiniști, care se gătesc cu apă caldă.
O altă categorie de nevoi ține de posibilitățile de încălzire a populației ucrainene: calorifere electrice/ radiatoare, saltele, perne și seturi de pat.
Nu în ultimul rând, sunt necesare și obiecte care pot fi folosite în război sau care îi apără pe luptători. Cele mai importante obiecte sunt bocancii militari și vestele antiglonț, dar pot fi de ajutor și lucruri mai mărunte, precum lanterne, baterii, becuri, cabluri, încărcătoare, dispozitive de vedere pe timp de noapte și camere cu termoviziune.
Organizatorii din București spun că un ajutor bine-venit sunt și persoanele care dețin mașini mari de transport, cu care să ducă toate donațiile la Suceava, de unde vor fi preluate de ucraineni.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro