În Slovacia se desfăşoară sâmbătă, 6 aprilie, al doilea tur al scrutinului prezidenţial, lupta dându-se între diplomatul proeuropean Ivan Korcok şi social-democratul Peter Pellegrini, un apropiat al guvernului prorus de la Bratislava, condus de Robert Fico. Până acum, alegerile s-au desfășurat fără incidente, informează agenția spaniolă de presă EFE, potrivit Agerpres.
Observatorii de la Bratislava spun că există indicii că ar putea fi atinsă o prezenţă la vot de peste 50%, cu zece puncte mai mare decât la ultimele alegeri prezidenţiale.
„Este important să îl alegeţi pe cel care corespunde cel mai bine opiniilor şi valorilor dumneavoastră, dar, mai presus de toate, să veniţi şi să vă exprimaţi, să vă folosiţi cu adevărat astăzi de dreptul pe care îl aveţi şi să participaţi la rezultatul alegerilor", a declarat, într-un îndemn către electorat, preşedinta demisionară, avocata liberală Zuzana Caputova, în timp ce îşi exercita dreptul la vot.
Caputova a renunţat să mai candideze pentru a-şi reînnoi mandatul, invocând atacurile dure la care ea şi familia sa au fost supuse din partea guvernului de coaliţie populist şi ultranaţionalist care a venit la putere în toamnă, condus de premierul Robert Fico, care a catalogat-o chiar drept „agent al Washingtonului".
Analiştii estimează că o prezenţă ridicată la urne l-ar favoriza pe Pellegrini, care s-a clasat pe locul al doilea, cu 37% de voturi în primul tur, şi care a încercat să mobilizeze alegătorii lui Stefan Harabin, clasat pe locul al treilea în urmă cu două săptămâni, cu un discurs anti-NATO şi pro-Rusia.
Învingătorul din primul tur, Korcok, cu 42,5% din sufragii, are susţinerea opoziţiei progresiste şi liberale, cu o linie de susţinere a Ucrainei în faţa invaziei ruse şi împotriva guvernului, pe care îl acuză că încalcă statul de drept cu măsuri precum eliminarea parchetului anticorupţie sau atacuri împotriva presei.
În cazul în care va câştiga, el ar putea acţiona ca o contrapondere la politicile guvernului de coaliţie, din care face parte şi partidul rivalului său Pellegrini, şi care sunt apropiate de cele ale premierului ultranaţionalist ungar Viktor Orban, principalul susţinător al Rusiei în rândul liderilor UE.
Cei 4,5 milioane de alegători slovaci chemaţi la urne vor putea să voteze la cele 6.000 de secţii de votare din ţară şi din străinătate până la ora locală 22:00 (20:00 GMT).
Foto: Profimedia Images
Hund 07.04.2024, 13:22
Progresiștii ăștia sunt la fel de răi precum comuniștii. Pentru ei și presa aservită lor, "cine nu este cu noi este pro rus"? . Să ne ferească Dumnezeu să câștige tot ei la nivel european alegerile. Opoziția va fi declarată "dușman al poporului"??
Aura1 07.04.2024, 13:45
Vom vedea ulterior cine o să iasă alesul poporului..
VolodimirZelenski 07.04.2024, 14:44
In acel moment, vei fi imbracat in steagul cu curcubeu si vei fi trimis in centrul Moscovei.
nobody 07.04.2024, 17:08
De luat exemplu. Nu neaparat chestia cu pro rus, ci prezenta masiva la vot care ajunge sa reflecte vointa reala a poporului. In perioada urmatoare, atat alianta contra naturii dintre ciolacu si ciuca, cat si forta dreptei lui sica si lui drula, vor incerca prin toate mijloacele sa determine romanii sa nu iasa la vot, pe ideea ca "nu mai avem ce vota, suntem satui de toti" Asta e singura arma ce le-a mai ramas. Este ceea ce se vehiculeaza masiv pe retelele sociale, indivizi "sictiriti de toti" ce ne indeamna sa stam acasa. Ar fi cea mai mare gresela sa nu te prezinti la vot, dar sa speri la un viitor luminos!
Hund 07.04.2024, 18:52
Amice, Zelinski este fan curcubeu ??. Am văzut și eu videoclipul ăla când dansa pe tocuri ?. Deci ai greșit din nou. ?