Liderul democraților din Senatul Statelor Unite, Harry Reid, a declarat recent că directorul Biroului Federal de Investigații, James Comey, s-ar putea să fi încălcat legea când a dezvăluit că FBI investighează emailuri proaspăt descoperite, care pot avea legătură cu ancheta în cazul serverului privat al candidatei prezidențiale Hillary Clinton.
Pe 30 octombrie, Reid i-a trimis o scrisoare lui Comey, sugerând că acesta a încălcat o lege care împiedică oficialii americani să-și folosească funcția pentru a influența alegerile.
Cu toate acestea, Casa Albă refuză să comenteze noua anchetă care vizează emailurile lui Hillary Clinton, dar pare să-i ia apărarea directorului FBI. Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, crede că James Comey este un om integru şi că nu încearcă să influenţeze rezultatul scrutinului prezidenţial, anunţă Casa Albă, refuzând să comenteze noua anchetă care vizează emailurile lui Hillary Clinton.
Hillary: „Nu există dovezi pentru formularea unor acuzaţii penale”
„Preşedintele Barack Obama crede că James Comey este un om integru şi că nu încearcă să influenţeze rezultatul scrutinului prezidenţial”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
„Casa Albă nu are informaţii independente privind factorii care au condus la declanşarea unei noi investigaţii în cazul emailurilor şi nici nu susţine, nici nu critică decizia directorului James Comey”, a mai precizat Earnest.
Echipa de campanie a candidatei democrate Hillary Clinton a solicitat explicaţii din partea FBI în legătură cu noua anchetă privind emailurile private, deschisă pe 28 octombrie, transmiţând că este „extraordinar” că o astfel de situaţie se produce cu doar 11 zile înaintea scrutinului prezidenţial.
Democrata Hillary Clinton a declarat luni după-amiază că salută redeschiderea anchetei Biroului Federal de Investigaţii (FBI) privind serverul privat de e-mail utilizat în timpul mandatului de secretar de stat, însă susţine că nu există dovezi pentru formularea unor acuzaţii penale, transmite Reuters.
Hillary Clinton a susţinut că are încredere că agenţii federali vor ajunge la concluzia prezentată după finalizarea primei anchete privind serverul privat de e-mail.