Aleksei Navalnîi a murit din cauze naturale, iar în Occident au loc „dansuri satanice în jurul sicriului" lui, spune șeful spionajului rusesc

 8 comentarii
Arhiva foto

Liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, a murit din cauze naturale, a declarat șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin, potrivit Reuters.

„Nu cred că a fost vorba de vreun plan special, dar, din păcate, oamenii au o particularitate: mai devreme sau mai târziu viața lor se termină, mor. Navalnîi a murit de moarte naturală, da", a declarat într-o emisiune de televiziune Narîșkin, citat de agențiile ruse de știri.

El a răspuns astfel unui moderator care l-a întrebat dacă în moartea lui Navalnîi au fost implicate forțe din Occident.

Narîșkin a mai spus că reacțiile vocale din Occident cu privire la moartea lui Navalnîi sunt „revoltătoare".

„Desigur, este destul de revoltător când în Occident se execută dansuri satanice în jurul sicriului lui Navalnîi", a afirmat șeful SVR.

„Este imoral, josnic și lipsit de etică. Ce altceva ar mai fi de spus? A fost total previzibil", a adăugat el.

Navalny, cel mai important opozant și critic al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, a murit luna trecută, la vârsta de 47 de ani, într-o colonie penitenciară din Arctica. Susținătorii săi susțin că a fost ucis. Kremlinul a negat orice implicare a statului rus în moartea lui Navalnîi.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    Catalin08 07.03.2024, 03:43

    Vorbeste alta reptila demonica, putinista. O fi murit de cauze naturale dar a fost otravit la ordinul satanei de la Kremlin, a fost aruncat in inchisoare, ilegal, la ordinul aceleasi satane de la Kremlin, iar in inchisoare a fost torturat zi si noapte, din nou, la ordinul aceleasi satane de la Kremlin, Putin, tatutul trompetelor putiniste care se vand pentru un pumn de galbeni.

  • Avatar comentarii

    Modoranvasile 07.03.2024, 08:06

    A fost o moarte stupidă nu pe cale naturală dacă era natural decembrie a pus armata să păzească nu ia dat familiei defunctul și au aranjat ei cum sa fie

  • Avatar comentarii

    Aura1 07.03.2024, 08:07

    Dar când a recunoscut Kremlinul vre-o crimă?

  • Avatar comentarii

    Realist2023 07.03.2024, 10:31

    Aurico, iata o lectie gratis: "vreo" sau "vreun" nu se scriu niciodata cu cratima ! Dar ti-am dat + pt. continut :)

  • Avatar comentarii

    Realist2023 07.03.2024, 10:33

    Ce tupeu nesimtit: il arestezi, il arunci in cea mai sinistra puscarie siberiana, om tanar cade brusc din picioare - dar "a murit din cauze naturale" !

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
20:49
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu
20:39
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ultimele știri
22:20
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
22:16
Ofensivă-fulger. Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită de la Marea Roșie și au obținut controlul asupra Strâmtorii strategice Bab el-Mandeb
22:07
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
21:26
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
TRENDING
16:12
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
21:50
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
19:43
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate