În urma acestei amenințări, toate cele 18 curse internaționale au fost oprite. ”Acum poliţiştii efectuează căutări în aceste trenuri”, se arată într-un comunicat transmis de autorităţile de la Budapesta.
Jurnaliştii Hungary Today precizează că trenurile internaţionale au fost oprite în halte, iar pasagerii au fost evacuaţi temporar din vagoane în timp ce autorităţile locale au făcut verificări.
Citește și: Culmea plagiatului. Un celebru europarlamentar român a scris un roman de dragoste cu pasaje de pe Wikipedia
Compania naţională de transporturi feroviare a precizat că trenurile internaţionale au fost lăsate să-şi continue drumul după controlul autorităţilor din Ungaria.
Autorităţile maghiare vor controla toate trenurile care intră în ţară până la miezul nopţii, iar întârzieri pot fi aşteptate atât pentru cursele feroviare internaţionale, cât şi pentru trenurile interne din Ungaria.
În urma acestei amenințări, CFR Călători a anunțat că mai multe trenuri ce au ca destinație țara noastră au întârzieri. Este vorba despre trenurile care circulă pe ruta Budapesta-Brașov și Budapesta – București Nord. Întârzieri au și cursele internaționale 78 Timișoara – Budapesta și 1367 Brașov – Budapesta.
Citește și: Lovitura primită de Boureanu. Anunțul de ultimă oră al procurorilor. Este acuzată și iubita lui!
Foto: Arhivă