„Am descoperit că am cancer în pandemie. La primul control medicul mi-a zis: trebuia să vă operați ieri!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cancerul de sân este un diagnostic cu care se confruntă peste 9.000 de femei anual în România. Dar este o boală care poate apărea și la bărbați. Diagnosticul însă nu anulează persoana. Bolnavii de cancer se împart între a fi pacienți și a rămâne cine erau înainte - angajați, parteneri, părinți, oameni. Despre toate astea am vorbit cu Ileana Luchian Giușcă, o femeie de 50 de ani, manager de proiecte, diagnosticată cu cancer mamar în februarie, la debutul pandemiei COVID-19.
Cuprins:
- Primul pas este prevenția
- Modul în care medicul comunică diagnosticul
- “Mă gândeam că am nu știu câte metastaze, mă dureau toate”
- Operația înainte de carantină
- Tratamentul în pandemie: ”La prima tură de chimio, erau 50 de pacienți deodată pe secție”
- Bolnavii de cancer, victime colaterale ale pandemiei COVID-19
- Chimioterapie în pandemie
- „Cancerul e un drum care trebuie parcurs, chiar dacă nu știi unde duce”
- Chimioterapia, o zi în agendă
- Ultimul pas: lecțiile bolii
În curtea spitalului din Tulcea, cu ecografia în mână, Ileana a înțeles imediat că e nevoie de o schimbare. „O normalizare” la nivelul societății a diagnosticului de cancer de sân.
De la modul brutal în care unii doctori comunică la stigma din partea celor din jur, care îi culpabilizează pe pacienți pentru că s-au îmbolnăvit. Este un lucru des întâlnit, și în pandemia COVID-19, rostit la nivel național chiar de premierul Orban.
Normalizarea pe care și-o dorește nu înseamnă însă că greul sau gravitatea bolii dispar, ci că e nevoie de empatie. „E un diagnostic dur, dar nu e neapărat capăt de drum”, spune Ileana.
Primul pas este prevenția
E februarie 2020 când o cunoștință a Ilenei îi povestește că tocmai și-a făcut o ecografie la sâni. E îngrijorată. Seara, Ileana se autopalpează. „Am descoperit o chestie care era destul de vizibilă”. O tumoră pe care crede că altfel n-ar fi sesizat-o nici până astăzi.
În România, majoritatea cancerelor de sân sunt depistate într-o fază avansată. Pe lângă autopalparea periodică, este recomandat ca femeile să-și facă ecografii la sâni și mamografii, mai ales pe măsură ce înaintează în vârstă.
La finalul anului 2017, Ministerul Sănătății anunța că urmează să demareze un program național de depistare (screening) a cancerul de sân, pe fonduri europene. Astfel, cel puțin 30.000 de femei ar trebui să beneficieze gratuit de consultație, ecografie mamară, mamografie sau biopsie. Încă nu există date publice care să arate în ce măsură programul a fost implementat.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă screeningul prin mamografie organizat pe populația feminină cu vârste cuprinse între 50 și 69 ani, pentru că în acest interval incidența este cea mai mare.
Cel mai incipient stadiu de cancer de sân este reprezentat de boala non-invazivă (stadiul 0). Printre simptomele cancerului de sân regăsim: noduli în sâni, modificarea dimensiunii sau formei sânului, erupții la nivelul sânului, umflarea subrațului sau un nodul în această zonă, explică un ghid realizat de Asociația Europeană a Medicilor Oncologici.
Modul în care medicul comunică diagnosticul
La câteva zile după ce a simțit niște noduli în sânul stâng, Ileana a mers la un consult. Doctorița care i-a făcut ecografie s-a luat cu mâinile de cap și a spus: „Trebuia să vă operați ieri”, povestește femeia. A ieșit bulversată din spitalul de la Tulcea. “Voiam să plec direct la București și mă întrebam dacă mai găsesc deschis la operație la ora respectivă”.
Primul val de șoc a fost enorm, spune ea.
“Asta mi se pare problema cea mai mare la un diagnostic de felul ăsta: e comunicat într-un mod nepotrivit. Pe lângă faptul că termenul de cancer sperie îngrozitor. Vrea nu vrea, pacientul intră într-o psihoză. Etapa asta este aproape inerentă, de asta ar trebui educat puțin mentalul colectiv, cred, în ceea ce privește percepția bolii”.
Dintre cele mai frecvente tipuri de cancer, în 2018, cancerul de sân ocupa în România prima poziție cu 9.629 cazuri noi, urmat de de cancerul de colon cu 4.576 cazuri noi și cancerul de col uterin cu 3.308 cazuri noi, arată datele Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
Mai puțin de 5% din cancerele mamare sunt determinate de o predispoziție genetică, conform INSP.
“Mă gândeam că am nu știu câte metastaze, mă dureau toate”
De la diagnostic până la aflarea rezultatelor de histopatologie (n.r. examinarea microscopică a probelor prelevate în timpul intervențiilor chirurgicale și microchirurgicale), Ileana a trăit aproape o lună în care și-a indus mai multe simptome, pe care nu le avea.
Apoi au venit rezultatele analizelor. Atunci s-a calmat și și-a jurat să rămână așa.
“Nu era nici cea mai bună, nici cea mai rea situație.” Neoplasm mamar stâng, 2 noduli cu histopatologie identică, dependenți de estrogen peste 90%, scria în buletinul ei de analize.
“Cred că era de ani de zile bine-mersi acolo.”
În același timp, femeia datorită căreia Ileana s-a palpat afla că nu are nimic.
Operația înainte de carantină
În martie Ileana s-a operat la Spitalul „Victor Babeș” din București. “Cred că tocmai se terminau operațiile pe ne-pandemie. Era finalul perioadei de normalitate”. Intervenția a avut loc seara, a doua zi dimineața a plecat acasă.
Femeia crede că abordarea în care pacientul nu mai este ținut cu săptămânile în spital ajută enorm psihicul bolnavului.
“Am plecat la Tulcea cu tuburile de dren, le-am luat așa ca pe-o poșetuță. Am și condus, n-am avut nicio problemă. Am stat vreo două săptămâni cu tuburile de dren. Le goleam în fiecare seară. Te poți obișnui cu orice situație de existență, dacă ai puțin umor.”
Înainte de a pleca, a discutat cu medicul și despre posibilitatea unei mastectomii bilaterale (n.r. extirparea sânilor). Mastectomia este recomandată când lumpectomia (n.r. operația prin care se extirpează doar tumora și un mic țesut din jur) nu este suficientă sau atunci când pacientele o preferă.
În timp ce în anii ‘80, mastectomia totală era indicată pentru a reduce riscul de recidivă, pe parcurs medicii au descoperit că o operație mai puțin intruzivă, asociată cu tratament, este la fel de eficientă, notează Institutul Sânului.
Tratamentul în pandemie: ”La prima tură de chimio, erau 50 de pacienți deodată pe secție”
Pentru chimioterapie Ileana a făcut naveta la București. Era chiar în perioada în care spitalele județene începeau să se închidă unul după altul și să pună pe poartă anunțul „Carantină”.
“Am nimerit din întâmplare la un spital privat, care a preluat pacienți din alte clinici unde s-a sistat activitatea. Când am făcut eu prima tură de chimioterapie erau 50 de pacienți deodată pe secție. Veneau pacienți din țară, care nu mai aveau loc în spitalele de stat. Contracost, spre deosebire de un spital de stat, este doar ziua de spitalizare; tratamentul se decontează prin casa de asigurări”, explică femeia.
Bolnavii de cancer, victime colaterale ale pandemiei COVID-19
Mai mult de jumătate dintre bolnavii cronici consideră că pandemia a avut un impact negativ asupra calității îngrijirilor medicale primite. În plus, numărul total al spitalizărilor la nivel național în perioada martie – august 2020 a fost cu 48% mai mic decât în perioada similară din 2019, arată un studiu publicat de Observatorul Român de Sănătate, citat de publicația g4media.
Numărul de internări pentru bolnavii cu afecțiuni oncologice a scăzut cu 46%, arată aceeași sursă.
De la începutul crizei coronavirus, OMS vorbește de nenumărați pacienți cu cancer care nu au primit îngrijiri medicale sau tratament la timp.
“Amânarea programelor publice de screening (de exemplu, pentru cancerul de sân și de col uterin) a fost, de asemenea, răspândită. Acest lucru a fost în concordanță cu recomandările inițiale ale OMS pentru a minimiza îngrijirile non-urgente din spitale”, notează OMS.
Chimioterapie în pandemie
De la operația din martie, pentru Ileana au urmat cinci ședințe de chimioterapie și 33 de radioterapie. Mai are trei ședințe de chimio, “cu care se termină această poveste”, spune ea.
Radioterapia a fost parfum, a fost o vacanță de 2 luni, prin comparație cu chimio.Ileana:
Asta mai ales în mijlocul pandemiei, explică Ileana. “Senzația pe care o ai când te duci la chimioterapie, care îți atacă fundamental sistemul imunitar, e puțin ciudată în pandemia asta. Îți trebuie curaj și credință, sunt singurele două lucruri care te pot motiva să te mai duci o dată”.
Dar e necesar să se întoarcă în spital, până la finalul tratamentului. “Trebuie să le fac pe toate, ca să fim siguri cel puțin o vreme, atât timp cât putem fi siguri de o poveste de genul acesta.”
„Cancerul e un drum care trebuie parcurs, chiar dacă nu știi unde duce”
Realitatea din spital poate fi trasată cu o linie, ca o graniță care îi împarte pe oameni între cei care se fac bine și cei care nu.
“Te duci la o clinică și acolo jumătate dintre pacienți sunt mai rău decât tine. O altă jumătate sunt mai bine. Există o limită din care trebuie să începi să te privești din exterior ca să reziști”, povestește femeia, cu câteva săptămâni înainte de a termina tratamentul cu chimioterapie, postoperator.
Ileana spune că această experiență a devenit mai ușoară când s-a uitat la cancer fără să mai încerce să-l dezlege.
“E un drum care trebuie parcurs, nu știi unde duce, așa cum nu știi unde duce niciun drum care ți se deschide de acum înainte. E încă o necunoscută în viață, așa o privesc eu.”
A descoperit însă și certitudini: bucuria de a trăi fiecare zi, pe rând, complet.
“Știm de foarte mici că nu suntem nemuritori, dar aș spune că e diferența pe care o nota filosoful Heidegger, între a ști și a înțelege. În momentul în care înțelegi, ești mult mai relaxat. Când îți trece glonțul pe la ureche, relaxarea care survine este formidabilă. Te bucuri că trăiești și atât”.
Chimioterapia, o zi în agendă
Cancerul a intrat la ea în familie prin diagnosticul ei. Înainte, era doar o realitate abstractă. Cei trei băieți i-au fost alături și au încurajat-o.
“Cel mare mi-a spus: băi, tu să înțelegi că trebuie să mergi mai departe ca și până acum, cu diferența că în agendă trebuie să ai ziua în care ai chimioterapie”.
Ileana spune că încă învață să facă asta. A ajutat-o și faptul că a văzut că și alți oameni, inclusiv medici, fac la fel.
În aceste luni a aflat că poate mult mai mult decât și-a imaginat vreodată, spune ea.
Ultimul pas: lecțiile bolii
Dar boala este și despre ce a învățat că nu poate. Să-și facă planuri, după chimioterapie, de exemplu. Uneori îi e rău imediat după doză, alteori - la câteva zile distanță: dureri musculare, dureri de cap, amețeală. „Tot felul de simptome amestecate”, explică ea.
A învățat și să facă schimbări în viața ei. Nu mai muncește 12 ore pe zi, nu mai mănâncă „toate porcăriile” și face mai multă mișcare. E mai atentă la corpul ei și la ce-i transmite acesta.
“Dacă ar fi să spun ceva oamenilor, care au sau n-au un diagnostic, le-aș spune să facă schimbările astea cât mai curând. Că vine o vreme a scadenței”.
În viitorul apropiat, Ileana vrea să transforme experiența asta într-un ajutor pentru semenii ei mai mici.
“Mă gândesc foarte des la copiii care trebuie să treacă prin asta și mi se rupe sufletul. Simt să mă implic, să pun umărul la ceea ce se face în România pentru copiii bolnavi de cancer. Acum am puterea să fac. Anul trecut pe vremea asta n-aș fi putut. E și ăsta un dar pe care l-am primit odată cu drumul prin care trec.”
Foto: Daniel Micu
