Internată la Mikolaev, Sofia a fost în comă timp de două zile. Tot timpul, Nina s-a rugat la Dumnezeu pentru viața fiicei ei. Fetița a fost transferată la Lviv, pentru o complicată intervenție chirurgicală pe creier. Srapnelul perforase 11 cm din craniul copilului.

„La o lună de la teribilul accident, Sofia reînvață să facă primii pași”, spun, acum, medicii de la Lviv, care au intervenit deja, închizând fractura cu o plăcuță de titan.

Micuța Sofia, „un adevărat miracol”

„Fragmentul a fost blocat în fosa craniană posterioară. A trecut prin creierul și prin trunchiul cerebral. În astfel de situații, majoritatea pacienților nu supraviețuiesc sau, dacă supraviețuiesc, rămân cu sechele. Sofia a rezistat, are o ușoară slăbiciune la brațul și la piciorul drept, dar, în comparație cu problema ei extrem de gravă, este într-adevăr un miracol”, a declarat Mihailo Lovha, șeful secției de neurochirurgie, pentru ziarul Fakty.

„Nu mi-am putut abține lacrimile când Sofia a deschis ochii și am auzit din nou: «Mami!»”, afirmă Nina.

Cu „mami”, cea mică spune că va trece peste toate necazurile. Recuperarea va fi îndelungată și grea.

„Sofia să învețe să cânte la un instrument muzical, pentru a-și realiza cel mai mare ideal: să apară, într-o zi, pe scenă”, notează unitatea medicală din Lviv.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.