Ambasadorul Germaniei la Bucureşti a declarat că este șocat să afle despre "teribila incendiere" din oraşul german Bergkamen şi anunţă că autorităţile au început o investigaţie amănunţită în acest caz.
"Am fost şocat să aflu astăzi despre teribila incendiere din oraşul german Bergkamen. În primul rând, doresc să îmi exprim compasiunea pentru cei răniţi. Autorităţile germane au început o investigaţie amănunţită cu privire la acest act criminal, ale cărui motive nu au fost încă stabilite", a afirmat ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt.
"Suntem uşuraţi că nu sunt persoane decedate şi că, potrivit informaţiilor disponibile, viaţa nici unuia dintre răniţi nu este în pericol", a continuat diplomatul, care a subliniat că este cu atât mai dureros pentru el să comenteze asupra acestui eveniment astăzi, de Ziua Naţională a României, "zi care nu ar fi trebuit umbrită de un astfel de eveniment".
O clădire din localitatea germană Bergkamen, în care locuiau zeci de români, a fost incendiată. Primele cercetări arată că focul a fost pus intenționat. 33 de persoane au ajuns la spital, însă acestea au fost externate, după cum a anunțat MAE român.
Președintele României Klaus Iohannis a anunțat, într-o declarație, că este "foarte îngrijorat de faptul că un act de o asemenea cruzime, soldat cu zeci de răniți, poate avea loc în Europa anului 2017 și condamnă cu fermitate acest incident".