Cum să fii milionar în sistemul sanitar. Procurorii DNA l-au iertat pe patronul Romgermed de un prejudiciu de 3 milioane de euro, produs Spitalului Sf. Ioan din București

Comentează
Sam Dorian Schwartz, patronul Romgermed. Sursa foto: Facebook
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Cum a reușit patronul rețelei de clinici Romgermed să pună mâna pe o clădire monument istoric, în schimbul unei chirii „preferențiale”, ați putut citi în Libertatea. Cheia afacerii a reprezentat-o un fost director al IPROCHIM, care a semnat un contract descris de Ministerul Economiei drept „păgubos”.

Sam Dorian Schwartz, patronul Romgermed, a semnat contracte păguboase pentru stat și cu spitale din București și din țară.

Sam Dorian Schwartz, patronul Romgermed. Sursa foto: Facebook

„Asocieri investiționale” cu spitalele

Din cheltuielile pe care le fac entitățile din sistemul sanitar, doar o parte sunt vizibile în sistemul electronic de achiziții publice. Sunt însă tot felul de asocieri, parteneriate, acorduri care nu apar nicăieri. Nu știu despre ele decât spitalul, compania privată și, în cel mai bun caz, Ministerul Sănătății.

Modalitatea lui Schwartz de a scoate profit de pe urma spitalelor publice constă în „asocieri investiționale”, prin care preia laboratoarele din cadrul spitalelor, cu promisiunea de modernizare și eficientizare. Preia aparatura, preia spațiile, preia personalul.

Iar ceea ce se schimbă după aceste preluări, cu largul ajutor al managerilor de spital, este creșterea exponențială a cheltuielilor cu laboratorul, după cum au constatat verificări ale Ministerului Sănătății, ale Curții de Conturi și ale Parchetelor.

Două dosare, doi ani de cercetări penale in rem

Contractul de „asociere investițională” dintre Romgermed și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan din București, încheiat în 2008, a ajuns în atenția procurorilor DNA din 2013. Dar n-a fost cercetat decât trei ani mai târziu, „împins” de ecourile tragediei de la Colectiv.

Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan din București. Sursa foto: arhiva Libertatea

În septembrie 2013, Cristian Barcu, patronul unui magazin din incinta Spitalului Sf. Ioan, a depus un denunț la DNA, în urma căruia a fost deschis dosarul penal 400/P/2013, devenit ulterior 52/P/2016.

Denunțul era despre contractul Romgermed - Spitalul Sf. Ioan, despre prejudicii aduse spitalului prin această asociere, despre cum conducerea spitalului ar fi acceptat înțelegerea în schimbul unei mite de 100.000 de euro.

Infracțiunile cercetate in rem în acest dosar: luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu. Clinica Romgermed și reprezentanții ei legali erau vizați alături de foștii manageri ai spitalului Petruța Lazăr și profesorul Alexandru Ciocâlteu.

Spitalul Sf. Ioan s-a constituit parte civilă, în vederea recuperării unui prejudiciu de aproximativ 3 milioane de euro. Dosarul respectiv a fost instrumentat de procurorul Dana Ana, în prezent, delegat la Parchetul European.

În toamna lui 2014, controale ale Ministerului Sănătății și ale Curții de Conturi la Spitalul Sf. Ioan constată nereguli în modul în care a fost încheiat și executat contractul cu Romgermed.

Pe baza acestor date, în ianuarie 2015, procurorii DNA se sesizează din oficiu și deschid un al doilea dosar, 28/P/2015, instrumentat de procuror Claudia Roșu, între timp, pensionată. De data asta, sunt cercetate „plățile nelegale” și „plățile eronate” încasate de Romgermed. Infracțiunile cercetate in rem: fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Spitalul Sf. Ioan iese la rampă în urma Colectiv

În 30 octombrie 2015, a avut loc tragedia din clubul Colectiv. Toți răniții care au fost internați la Spitalul Sf. Ioan au contractat infecții nosocomiale. Patru dintre ei, un băiat și trei fete, au murit. Au scăpat cei care au fost transferați în străinătate.

În noul context de presiune publică pentru dezvăluirea neregulilor din spitale, dosarul 28/P/2015 iese din sertar. Pe 18 ianuarie 2016, procurorii DNA înregistrează denunțul lui Sam Dorian Schwartz, care afirmă că a dat mită foștilor manageri de la Spitalul Sf. Ioan Lazăr și Ciocâlteu. Nimic despre facturi în neregulă.

În aprilie 2016, cele două dosare penale sunt reunite. În iunie 2016, Lazăr și Ciocâlteu sunt trimiși în judecată pentru luare de mită. Vor primi, ambii, pedepse de patru ani de închisoare cu suspendare, în 2017. După cum ați citit în Libertatea, instanța a decis confiscarea de la cei doi inculpați a sumelor primite cu titlu de mită de la Sam Dorian Schwartz.

Procurorii DNA au decis clasarea părții din dosarul reunit de urmărire penală privind abuzul în serviciu, falsul în înscrisuri, uzul de fals și darea de mită. Prejudiciul reclamat de Spitalul Sf. Ioan a rămas nerecuperat. Schwartz a avut calitate de martor-denunțător. Împotriva lui și a firmelor sale nu au fost formulate acuzații.

Medicul Alexandru Ciocâlteu (dr.) sosește la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Sursa foto: Agerpres

1,3 milioane de euro, decont „necuvenit” pentru testele de nosocomiale

Care au fost faptele și ce au declarat martorii din cele două dosare reunite?

Pe 28 noiembrie 2008, Spitalul Sf. Ioan și Romgermed au încheiat un contract de asociere investițională, contractul nr. 18815/2008. Obiectul acestui contract era preluarea de către partenerul privat a laboratorului de analize al spitalului.

„În perioada 1 ianuarie 2010 - 31 august 2014, SC Clinica Romgermed SRL a încasat necuvenit de la unitatea sanitară contravaloarea unui număr de 83.532 de analize de autocontrol, în valoare totală de 5.763.708 lei (n.red. - aproximativ 1,3 milioane de euro la cursul din 2014)”, sunt concluziile unor rapoarte de la Ministerul Sănătății și Curtea de Conturi.

Era vorba de teste de autocontrol, pentru monitorizarea infecțiilor nosocomiale. Metoda prin care era umflată nota de plată: fiecare analiză era divizată în mai multe teste, contrar regulilor stabilite de Direcția de Sănătate Publică București, notează documentele citate.

De asemenea, dr. Maria Georgeta Popescu, medic primar în medicină de laborator, a fost detașată de la spital la Clinica Romgermed, în perioada ianuarie 2009 - octombrie 2014. Dar a pus „viza de bun de plată din partea unității sanitare pe facturile emise de Romgermed”.

Nereguli au fost constatate în acte și la decontarea și înregistrarea celorlalte analize de laborator. Prejudiciul total adus spitalului de asocierea cu firma lui Schwartz: 13.312.181 de lei (n.red. - aproximativ 3 milioane de euro, la cursul din 2014).

Clinica Romgermed. Sursa foto: clinicarogermed.ro

Managerul care a refuzat mita de la Romgermed

Pe 7 noiembrie 2014, fostul manager al spitalului Sf. Ioan, Teodor Marin, economist, dă declarație de martor în dosarul 400/P/2013. Marin spune că a fost angajat al spitalului din 1994, că în mai 2006 a fost numit manager interimar, iar de la sfârșitul lui 2006 până în mai 2008 a fost manager, în urma câștigării unui concurs pentru post.

„În perioada anului 2006, juristul Romgermed (n.red. - Alexandru Ciobanu) a venit la mine și mi-a spus că reprezentanții societății la care își desfășoară activitatea intenționează să preia laboratorul de analize medicale ce funcționa în cadrul Spitalului Sf. Ioan și laboratorul ce funcționa în cadrul Maternității Bucur”, le-a relatat Marin procurorilor. El a precizat că a refuzat propunerea Romgermed, argumentând că „externalizarea serviciilor medicale și nemedicale era temporar suspendată”.

Juristul Romgermed a insistat în continuare pe lângă managerul Marin. La începutul lui 2007, a venit iar la acesta și i-a prezentat acte „gata completate, care trebuiau doar semnate”. Marin a refuzat din nou.

Profesorul Alexandru Ciocâlteu era, în acea perioadă, director medical la Spitalul Sf. Ioan. „Fostul consilier al profesorului Ciocâlteu, pe nume Stroescu, din câte îmi amintesc”, relata Marin, “a venit la mine și mi-a spus că dacă eu voi fi de acord cu externalizarea serviciilor celor două laboratoare medicale, o să primim de la Romgermed suma de 100.000 de euro”.

Marin a refuzat și această ofertă. Profesorul Ciocâlteu, a precizat el, „mi-a dat de înțeles că ar trebui să accept propunerea făcută”, pentru că „nu se știe ce se întâmplă în viitor”.

Pe baza contractului cu CNAS, cele două laboratoare aduceau spitalului „un venit anual de 70 de miliarde de lei vechi (n.red. - aproximativ 1,7 milioane de euro)”, a mai declarat fostul manager.

„Salariații erau plătiți de spital, deși lucrau pentru Romgermed”

Ce a presupus preluarea laboratoarelor? A explicat, în declarația dată procurorilor, Teodor Marin: „La momentul preluării laboratoarelor de către Romgermed, a fost preluată și toată aparatura medicală de laborator, iar salariații spitalului care își desfășurau activitatea acolo au rămas în continuare salariații spitalului, deși efectiv lucrau pentru Romgermed”.

Fostul manager a declarat că, anterior declarației ca martor la DNA, a depus o sesizare la Ministerul Sănătății, „înregistrată sub nr. 1265/10.02.2010, la care însă nu am primit niciun răspuns”. Ministrul sănătății în februarie 2012 era Cseke Attila, actual ministru interimar.

Martor: „S-au achiziționat diferite aparate, am aflat că au dispărut”

Pe 14 noiembrie 2014, a fost înregistrată la DNA declarația dată ca martor de Cristian Barcu, asociat al unei firme care a avut un punct de lucru - magazin - în incinta Spitalului Sf. Ioan. Barcu a spus că, din ce știa, după preluarea laboratoarelor de către Romgermed, cheltuielile spitalului cu acestea au crescut de peste cinci ori, deși laboratoarele „funcționau în aceleași condiții ca și înainte”.

„În perioada cât manager al spitalului a fost Marin Teodor, știu că s-au achiziționat diferite aparate de generație nouă, respectiv, un aparat RMN, tomograf, angiograf și altele, necesare funcționării laboratorului, iar prin anul 2009, am aflat că acestea au dispărut. Nu știu dacă au fost vândute sau preluate de Romgermed sau dacă au avut altă destinație”. Martorul Barcu a adăugat că, timp de doi ani de la preluarea laboratorului, angajații acestuia au fost plătiți tot de spital.

Conform contractului, a cărui copie a fost depusă la dosar, Romgermed se obliga să doteze la standarde europene, cu „aparatură de înaltă performanță”, laboratorul de la Spitalul Sf. Ioan. Unul dintre obiectivele contractului era reducerea costurilor pe unitate de analiză.

Contracte semnate de manageri apropiați de PD-L

„Regret situația în care am ajuns”, își încheia profesorul Ciocâlteu prima declarație în calitate de inculpat, dată în dosarul de urmărire penală. Medic nefrolog eminent, coautorul unei invenții privind dializa, profesorul universitar Ciocâlteu a avut și o carieră de politician. A intrat în Parlament ca deputat pe listele Partidului România Mare, în 2004, a devenit independent, în 2005, apoi s-a înscris în Partidul Democrat (apoi PD-L) în 2006.

Clinica lui Sam Dorian Schwartz a semnat în 2007 un contract de asociere în participațiune cu Spitalul Municipal din Câmpina, condus, în perioada respectivă, de chirurgul Alexandru Matei, fost candidat pe listele PD-L pentru Senat.

Dr. Alexandru Matei. Sursa foto: campinaph.ro

După cum scria Adevărul, într-o serie de articole semnate de Diana Frâncu, Spitalul Câmpina n-a mai putut să achite notele de plată tot mai mari către Romgermed. Iar clinica lui Schwartz a dat spitalul în judecată, cerând plățile pentru analize. Noua conducere a spitalului a constatat cu stupoare și că, „timp de doi ani, clinica nu plătise salariile personalului care lucra în laboratorul de analize”, așa cum se angajase prin contract.

La Spitalul Municipal Anton Cincu din Tecuci, asocierea cu Romgermed, în 2008, tot pentru „modernizarea” laboratorului, a generat o criză financiară de lungă durată. Clinica privată a executat silit spitalul, pentru plata unor datorii de sute de mii de euro. În noiembrie 2013, scria Digi24.ro, spitalul avea conturile blocate, iar angajații lui erau în stradă, la protest, pentru că nu-și încasaseră salariile. Spitalul Anton Cincu se află în subordinea Primăriei Tecuci, conduse, între 2004-2012, de Eduard Finkelstain, de la PD-L.

Spitalul Municipal Anton Cincu din Tecuci. Sursa foto: pagina de Facebook a spitalului

Sindicalistul Gae și acreditarea lipsă a laboratorului Romgermed

Revenind la cazul Spitalului Sf. Ioan din București, unul dintre susținătorii asocierii cu Romgermed a fost Răzvan Gae, actualul vicepreședinte al Sanitas, la momentul respectiv, lider de sindicat în spitalul condus de dr. Ciocâlteu.

Răzvan Gae, actualul vicepreședinte al Sanitas. Sursa foto: Agerpres

Inculpata Petruța Lazăr îl indică pe Gae drept una dintre persoanele „care au insistat vehement pentru alegerea contractului investițional ca soluție optimă pentru laborator, având ca obiectiv garantarea păstrării specialiștilor în cadrul spitalului”.

Medicul Elena Dumitrașcu a fost manager interimar la Sf. Ioan în perioada aprilie - noiembrie 2014. Ca martor în dosarele penale deschise de DNA, ea a declarat: „Contractul cu Romgermed a fost încheiat fără o bază legală”.

„Cheltuielile de personal prezentate de Clinica Romgermed sunt duble față de cheltuielile cu personalul din laborator, când personalul era angajat în cadrul spitalului, în condițiile în care Clinica Romgermed, după ce a preluat personalul, l-a redus”, a spus medicul Dumitrașcu.

„Spitalul nu a cunoscut niciodată situațiile financiare (buget, profit) ale asocierii investiționale”, a precizat ea.

O afirmație care arată că asocierea a dăunat și pacienților, nu doar angajaților sau bugetului instituției, îi aparține tot Elenei Dumitrașcu:

„Analizele de autocontrol nu sunt cuprinse în lista analizelor anexă la contractul investițional și nici în anexa la Certificatul de acreditare RENAR. Prin urmare, consideră că laboratorul Romgermed nu ar fi avut competența de a efectua aceste analize pentru care spitalul a decontat sume foarte mari de bani”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu au rupt coaliția PSD-PNL în aprilie 2026, după 5 ani. Foto: Profimedia
20:04
Ilie Bolojan a răbufnit la adresa PSD: „Trebuie să se întrebe unii când au fost băuți. Când nu au votat legea salarizării sau acum, după ce am pierdut 770 de milioane de euro?”
Un doctor îmbrăcat în halat alb, purtând un stetoscop în jurul gâtului, care ține o seringă cu ac și un flacon mic de sticlă
20:00
Criză temporară de vaccin antigripal în farmacii. Când vin cele 600.000 de doze din noua tranșă
MONDEN
Ana Maria Pavel
Exclusiv
18:27
Ana Maria, apariție rară la un eveniment fără soțul ei, Daniel Pavel: „Prima oară când lipsește”
Mihai Călin | sursa foto: Antena 1
Exclusiv
17:35
Încă o vedetă a plecat de la PRO TV la Antena 1: „Cel mai greu și complicat proiect la care am lucrat până acum”
POLITIC
Nicuşor Dan a spus după Consiliul European de la Bruxelles că sunt şanse mari ca guvernul Luca Niculescu să fie învestit în Parlament pe 20 octombrie. Foto: Administrația Prezidențială
22:01
Nicuşor Dan a spus ce șanse are Guvernul Luca Niculescu să fie votat în Parlament pe 20 octombrie: „Sper să nu fiu în situația să îi critic”
Guvernul Bolojan este interimar de 5 luni, după ce a fost demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR. Foto: Guvernul României
19:24
Ilie Bolojan a anunțat de ce face ședință PNL sâmbătă, cu trei zile înaintea votului din Parlament pentru Guvernul Luca Niculescu
Ultimele știri
23:25
Nota obținută de Sorin Ionescu la prima probă a concursului pentru directori. Este propus ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în Guvernul Niculescu
23:12
Rusia nu se înțelege cu China asupra proiectului Puterea Siberiei 2 și se roagă de țările africane ca să-i cumpere gazele
22:34
Italia riscă proteste „ca în Franţa”: ciocniri între studenţi şi poliţie la Roma şi Torino
22:18
Cum a răspuns Luca Niculescu la întrebarea despre Marian Neacșu, propus de PSD la Ministerul de Interne, deși a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016
TRENDING
19:29
Ucraina a lovit pentru prima dată o instalație energetică din Hantî-Mansi, de unde provine 40% din petrolul Rusiei. Ținta este situată la 2.500 de kilometri de front
09:43
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
11:56
Doi români au rămas pe loc fără 63.000 de euro după ce au fost opriți în Italia conducând un Rolls-Royce de lux
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
horoscopul zilei de astăzi 17 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 17 octombrie 2026. Leii sunt tentați să își folosească întreaga autoritate pentru a-și impune părerea într-o problemă de serviciu
Imagine văzută de sus asupra orașului Varenna de pe malul Lacului Como din Italia, cu clădiri colorate și munți pe fundal.
18:11
O văduvă a donat o vilă de peste 1,6 milioane de euro de pe malul lacului Como, în Italia. Condiția impusă de femeie
În ce clasă se învață tabla înmulțirii - Sursă foto: Shutterstock
17:44
În ce clasă se învață tabla înmulțirii și cum o reții mai ușor
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
15:44
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Peisaj de iarnă de vis, zăpadă și soare, înconjurat de copaci, Laponia
15:04
Crăciunul în Laponia: ghidul complet al experților pentru călătoria în „târâmul iernii”. Când este cel mai bine să mergi și cum eviți capcanele de preț
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Harta interactivă a clădirilor patrimoniu din Pitești. Sursa foto: Denis Grigorescu
19:00
Primul oraș din România cu o hartă interactivă a clădirilor de patrimoniu în pericol de degradare. Cum pot fi depuse propuneri
Cabană acoperită de zăpadă
18:55
„S-a instalat iarna la munte!” Avertismentul Salvamont Prahova pentru turiști: vânt puternic, ninsori și ceață în acest weekend
Primăria Capitalei a început în martie 2026 acțiunile de eliberare a trotuarelor de mașinile parcate neregulamentar. Foto: PMB
17:32
Cum le răspunde Ciprian Ciucu celor care îl acuză că „urăște mașinile” din București pentru că le ridică pe cele parcate pe trotuare
Panou cu Consiliul National al Audiovizualului
16:53
Guvernul a majorat amenzile CNA până la 440.000 de lei pentru posturile TV și radio
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
12:30
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
11:37
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
09:45
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
09:04
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!