ANAF dă replica DIICOT, după ce acesta a acuzat patru inspectori că au ascuns neregulile de la Nordis

 2 comentarii
În imagine este ilustrată sigla ANAF

Patru inspectori de la Fisc ar putea fi puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului. Acest lucru vine după ce nu au luat niciun fel de măsuri față de grupul de firme Nordis, deși au constatat încă de acum trei ani că acolo sunt nereguli, relatează Agerpres.

DIICOT a cerut informații de la ANAF referitor la controalele efectuate la firmele din grupul Nordis

Conduita acestora a ieșit la iveală după ce DIICOT a cerut informații de la ANAF referitor la controalele efectuate la firmele din grupul Nordis, detalii despre acest caz fiind menționate în referatul prin care procurorii au solicitat arestarea preventivă a cuplului Laura Vicol - Vladimir Ciorbă.

La solicitarea DIICOT, Direcția Generală Antifraudă a transmis procurorilor faptul că societățile NORDIS MANAGEMENT SRL, LAMPP BUILDING SRL și MBG IDEAL MANAGEMENT SRL au constituit obiectul unor controale antifraudă.

În perioada 25.11.2021 - 31.01.2022, inspectorii F.A.-D. și G.M. au efectuat un control la NORDIS MANAGEMENT SRL având ca obiectiv verificarea transferurilor de bani între societate și persoane fizice reprezentând posibile avansuri de trezorerie. Cu această ocazie au fost identificate valori foarte mari, de peste 40.000.000 lei, care au fost ridicate de mai multe persoane din cadrul societății, preponderent de către Vladimir Ciorbă, Marian Ivan și Gheorghe Poștoacă.

Au fost solicitate documentele justificative pentru aceste operațiuni, respectiv contracte de cesiune prin care părți sociale deținute la NORDIS HOTEL SRL de către persoanele menționate, în valoare nominală de 10 lei, erau vândute către NORDIS MANAGEMENT SRL cu prețul de 1.900.000 euro/acțiune, fiind puse la dispoziție mai multe documente, inclusiv o hotărâre AGA vizând valoarea estimate de peste 200.000.000 euro a societății NORDIS HOTEL SRL. A fost întocmit un proces-verbal de control, unde la capitolele II (Prevederi legale încălcate) și III (Consecințe și măsuri dispuse în timpul controlului) nu s-a consemnat nimic.

Deși se analizează și observă operațiuni de valori foarte mari de transferuri din conturile societăților în conturile unor persoane fizice cu titlu de avansuri în trezorerie, nu se constată nicio încălcare a legii și nu se dispună nicio măsură. Din partea societății controlate a participat Vladimir Ciorbă.

În perioada 25.11.2021 - 31.01.2022, cei doi inspectori au efectuat un control la Lampp Building Project (fostă NORDIS BEST CONSTRUCT SRL), având ca obiectiv verificarea transferurilor de bani între societate și persoane fizice reprezentând posibile avansuri de trezorerie. Au fost identificate valori foarte mari, de peste 16.000.000 lei, care au fost ridicate de mai multe persoane din cadrul societății, preponderent de către Vladimir Ciorbă.

Au fost solicitate documentele justificative pentru aceste operațiuni - contracte de cesiune prin care părți sociale deținute la NORDIS HOTEL SRL de către persoanele menționate, în valoare nominală de 10 lei, erau vândute către Lampp Building Project cu prețul de 1.900.000 euro/acțiune, fiind puse la dispoziție mai multe documente, inclusiv o hotărâre AGA vizând valoarea estimată de peste 200.000.000 euro a societății NORDIS HOTEL SRL. S-a încheiat un proces - verbal de control, dar nu s-a consemnat nimic.

În perioada 25.11.2021 - 31.01.2022, aceiași inspectori au efectuat un control la MBG IDEAL MANAGEMENT SRL având ca obiectiv verificarea transferurilor de bani între societate și persoane fizice reprezentând posibile avansuri de trezorerie. Controlul s-a efectuat la sediul social al societății NORDIS MANAGEMENT SRL. Cu această ocazie, au fost identificate valori foarte mari, de peste 13.000.000 lei, care au fost ridicate de mai multe persoane din cadrul societății, preponderent de către Ivan George - Marian.

Au fost solicitate documentele justificative pentru aceste operațiuni, și anume o factură de stornare pentru servicii neprestate către NORDIS MANAGEMENT SRL în valoare de 10.300.000 lei, respectiv un contract de cesiune care are ca obiect tot părți sociale deținute la NORDIS HOTEL SRL care justifică returnarea către Ivan George - Marian a sumei de 9.564.814 lei. S-a încheiat un proces-verbal, dar nu s-a consemnat nimic.

„Analizând cele trei documente, constatările inspectorilor antifraudă, precum și situația faptică, respectiv financiară a celor 3 societăți, se constată faptul că cei doi inspectori, deși au constatat operațiuni de externalizare a unor sume de bani din patrimoniul celor 3 societăți, activități circumscrise infracțiunii de delapidare, nu au consemnat absolut nimic și nu au făcut vreun demers în vederea sesizării organelor judiciare.

Aceștia observă același mecanism de retragere sume de bani la trei societăți din grup, aceeași justificare (contracte de cesiuni părți sociale), aceleași persoane implicate, același sediu, dar, cu toate acestea, nu constată și nu consemnează nici măcar o suspiciune privind caracterul ilicit penal al acestor operațiuni.

Cât privește efectele acestor constatări, procesele-verbale au fost folosite și citate ca justificare și legalitate pentru avansurile în trezorerie inclusiv de către administratorul judiciar CITR în raportul întocmit. Pe cale de consecință, conduita și demersurile celor doi inspectori se încadrează în tipicitatea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, respectiv ajutorul dat făptuitorilor Ciorbă Vladimir-Răzvan și Ivan George-Marian pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a acestora pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare”, este concluzia procurorilor.

În perioada 18.11.2021 - 03.12.2021, inspectorii C.V și V.S. au efectuat un control inopinat și operativ la societatea NORDIS BEST CONSTRUCT SRL, având ca obiectiv verificarea achizițiilor de bunuri și servicii, ocazie cu care au constatat că societatea avea declarate mai multe operațiuni de achiziții de la două societăți, respectiv PTG ORIGINAL CONSTRUCT SRL și ANTREPRIZÂ MONTAJ CONSTRUCT SRL. După solicitarea documentelor, analiza acestora și interacțiunile cu Vladimir Ciorbă, s-a întocmit un proces-verbal în data de 03.12.2021 în care, la capitolele II (Prevederi legale încălcate) și III (Consecințe și măsuri dispuse în timpul controlului) nu s-a consemnat nimic.

Ulterior, aceiași doi inspectori efectuează, în perioada 15.12.2022 - 14.06.2023, un control inopinat și operativ la societatea ANTREPRIZÂ MONTAJ CONSTRUCT SRL, vizând verificarea tranzacțiilor desfășurate de societate. Se întocmește un proces-verbal, prin care se constată încălcări ale legii, respectiv art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Cu ocazia controlului, a fost identificat numitul M.N. care a precizat foarte clar că o persoană i-a propus să înființeze o societate, pe care ulterior i-a vândut-o unui cetățean bulgar, dar menționează explicit că nu a semnat niciun document al societății și nu s-a prezentat la vreo bancă. De asemenea, nu a prezentat niciun fel de document financiar-contabil. La data de 17.11.2023, este sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul București cu privire la activitatea societății și infracțiunea de evaziune fiscală.

Se reține faptul că în considerentele plângerii este menționată inclusiv societatea LAMP BUILDING PROJECT SRL, însă plângerea penală vizează exclusiv activitatea ANTREPRIZÂ MONTAJ CONSTRUCT SRL.

Ulterior, cei doi inspectori efectuează două controale la societatea PTG ORIGINAL CONSTRUCT SRL, unul în perioada 11.05.2022-28.07.2022 și altul în perioada 27.04.2023 - 12.07.2023, ambele vizând verificarea tranzacțiilor desfășurate de societate. Cu această ocazie, administratorul societății nu a putut fi identificat și nu s-a răspuns la solicitarea de prezentare a documentelor, respectiv prezentarea în vederea audierii.

Și în aceste cazuri, au fost observate relații comerciale între societatea controlată și societatea LAMP BUILDING PROJECT SRL, însă constatările se rezumă la stabilirea încălcării legii exclusiv de către PTG ORIGINAL CONSTRUCT SRL, încălcări care intră sub incidența art.9 alin.(1) lit.a) și b) din Legea 241/2005. În procesele-verbale, cei doi inspectori trec greșit datele de identificare ale societății LAMP BUILDING PROJECT SRL, dar sesizează Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

„Analizându-se cele trei controale efectuate, cronologia acestora și aspectele constatate, respectiv modalitatea de sesizare a organelor judiciare cu privire la săvârșirea unor fapte penale, se constată, cu evidență, că cei doi inspectori, în mod deliberat, nu au consemnat în sarcina LAMP BUILDING PROJECT SRL aspectele constatate, respectiv achizițiile suspectate de a avea caracter fictiv de la 2 societăți, care, prin profilul lor, prezentau caracteristicile unor societăți de tip fantomă.

Mai mult decât atât, aceștia au formulat sesizări penale pentru societățile de tip fantomă și nu pentru societățile care figurau cu achiziții de bunuri și servicii de la acestea, făcând abstracție de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Deși era evident că societățile controlate nu puteau presta sau livra bunuri, inspectorii au apreciat că activitatea lor este subsumată infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 241/2005, tocmai pentru a transfera întreaga responsabilitate în sarcina acestora, făcând abstracție de beneficiarul operațiunilor declarate, respectiv LAMP BUILDING PROJECT SRL și alte societăți”, precizează procurorii.

„Pe cale de consecință, conduita și demersurile celor doi inspectori se încadrează în tipicitatea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, respectiv ajutorul dat făptuitorului Ciorbă Vladimir Răzvan pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală”, este concluzia anchetatorilor.

În cursul anului 2024, spune DIICOT, reprezentanții Nordis au început să facă presiuni asupra inspectorilor antifraudă care desfășurau activități de control și au solicitat audiență la președintele ANAF.

Astfel, la data de 19.06.2024, Gheorghe Emanuel Poștoacă a fost primit în audiență de președintele ANAF, întâlnire la care au participat și persoane cu funcții de conducere din cadrul DGAF, ocazie cu care Poștoacă a invocat presupusa durată nejustificat de mare a controalelor antifraudă, comportamentul necorespunzător al inspectorilor, audierea clienților grupului NORDIS, presupuse încadrări eronate ale unor operațiuni, analiza unor tranzacții intragrup.

Relevante din acest punct de vedere sunt și declarațiile martorilor G.C.P. și D.D, inspectori în cadrul DGAF Structura Centrală, care au participat la controalele amintite vizând atitudinea numitului Ciorbă Vladimir Răzvan. Astfel, G.C.P. arată printre altele: „De la prima întâlnire, Ciorbă Vladimir foarte sigur pe el a venit la mine, s-a așezat la aceeași masă unde stătea echipa de control și mi-a spus mie direct că el știe cine ne-a trimis, respectiv DIICOT (...)

Ceea ce vreau să precizez este că de fiecare dată când ne duceam să ridicăm documente, acesta ne amintea că urmează alegeri, că urmează schimbări la nivelul ANAF, și părea că știe foarte multe informații politice, inclusiv cine va ieși primar. (...) De multe ori ne-a atras atenția că, dacă el nu vrea, nu vom primi niciun act și vom sta de vorbă cu o armată de avocați. Cu toate acestea, foarte greu am reușit să ridicăm documente, probabil după ce erau reverificate și discutate de Răileanu cu Ciorbă Vladimir. (...)

Mi s-a părut ciudat că acesta avea foarte multe informații și despre mine personal, întrucât mi-a atras atenția că am o plângere penală făcută de reprezentantul societății FIBER GLASS, și anume că au la bază motive politice. M-am simțit inconfortabil ca Ciorbă să îmi spună atât de multe și să încerce chiar să intimideze echipa de control”, se precizează în documentele DIICOT.

Un alt martor declara, printre altele, că, „prin luna decembrie a anului 2023, Ciorbă Vladimir Răzvan ne-a transmis că va fi schimbată toată conducerea ANAF în perioada următoare, fără a specifica o dată anume, afirmație făcută probabil în ideea de a descuraja insistențele noastre pentru obținerea documentelor necesare controlului”.

Reacția ANAF la acuzații

ANAF a precizat prin intermediul unui comunicat faptul că:

„În urma informațiilor prezentate în spațiul public, conducerea ANAF s-a autosesizat și a dispus declanșarea unui control de către DGI, control care la momentul publicării comunicatului se află în desfășurare. Precizăm că la nivelul ANAF nu au fost înregistrate sesizări cu privire la comportamentul profesional al funcționarilor publici care fac obiectul informațiilor prezentate în spațiul public.

Mai mult decât atât, este recunoscut faptul că activitatea DIICOT s-a desfășurat cu sprijinul DGAF, iar până la data prezentei reiterăm faptul că ANAF nu a intrat în posesia unor acte sau documente din care să rezulte săvârșirea vreunei infracțiuni de către cei patru inspectori DGAF.

Cu privire la audiențele acordate de către conducerea ANAF, precizăm faptul că în anul 2024, acestea au fost în număr de 57. De asemenea, subliniem faptul că primirea în audiență reprezintă un drept al fiecărui cetățean, drept care trebuie respectat și acordat de către cel care are obligația acordării de audiențe”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Monseur 07.02.2025, 09:49

    Replica ANAF este "aveti grija c

  • Avatar comentarii

    Monseur 07.02.2025, 09:50

    Replica ANAF este "aveti grija, ca va verificam si pe voi si nu veti putea justifica veniturile".

ALTE ȘTIRI
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
MONDEN
Duel Belinda Liu vs Alex Mercea la MasterChef 2026
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
Mirela Zeța. foto: Cătălin Opritescu (Lightaholic)
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Analiză
15:35
Analiză Imobiliare.ro: Cu cât închiriezi un apartament la începutul toamnei? Cartierele cu cele mai accesibile prețuri
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală