Analiză Foreign Policy: Ce câștigă Rusia din actualul conflict cu Ucraina, indiferent dacă invadează țara sau nu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Statele Unite și NATO au greșit în modul în care au abordat regimul lui Vladimir Putin în actuala criză a Ucrainei. Iar răspunsul lor ajută mai degrabă narativul rusesc în loc să descurajeze Rusia din a escalada conflictul, se arată într-o analiză a Foreign Policy. Publicația americană oferă și trei soluții care ar fi putut detensiona situația și care ar putea fi aplicate pe viitor.
Cuprins:
Orice va decide să facă în conflictul cu Ucraina, președintele rus, Vladimir Putin, a reușit să-i țină ocupați pe diplomații occidentali. Totul a început atunci când a trimis mari contingente din armata rusă aproape de granița cu Ucraina. Rusia a mai făcut acest lucru și în trecut, iar acum insistă că are dreptul să facă o astfel de mișcare pe propriul teritoriu – ceea ce este adevărat, notează Foreign Policy într-o analiză intitulată „The West Fell Into Putin’s Trap” (Occidentul a căzut în capcana lui Putin, n.r.).
Totuși, este imposibil ca aceste acțiuni să nu fie interpretate, mai ales în lumina evenimentelor relativ recente: Rusia deja a invadat Ucraina de două ori în ultimii ani, în Crimeea și în Donbas, și a rămas acolo în stare de război din 2014. Așa că nu este deloc surprinzător că Statele Unite și Alianța Nord-Atlantică au fost vocale la cele mai recente mișcări ale Rusiei, avertizând Moscova că o invazie a Ucrainei ar însemna sancțiuni grele.
Alte acte de agresiune împotriva Ucrainei vor veni cu costuri mari pentru Rusia. Suntem pregătiți. Există un întreg set de sancțiuni economice, care vizează sectorul energetic, bunurile cu dublă utilizare și apărarea. Și, desigur, suntem pregătiți să luăm măsuri adiționale, fără precedent, cu consecințe serioase pentru Rusia.Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, în decembrie 2021:
Și președintele SUA, Joe Biden, a intervenit și l-a avertizat pe omologul său rus să nu invadeze Ucraina. Pe 7 decembrie 2021, în cadrul unei întâlniri bilaterale, Biden i-a transmis lui Putin că o invazie a Ucrainei ar atrage pedepse economice grave pentru Rusia și ar determina membrii NATO să-și repoziționeze armatele în Europa, măsurile gândite depășind răspunsul Occidentului la anexarea Crimeei din 2014, scria The New York Times.
Însă este acest spectacol diplomatic exact ceea ce și-a dorit Putin cu mișcările sale de trupe și cu declarațiile făcute recent? se întreabă autoarea Foreign Policy, Caroline de Gruyter. Este asta, de fapt, strategia liderului de la Kremlin?
Care sunt prioritățile regimului Putin
Pentru regimul Putin, veștile nu sunt prea bune. Rusia este o țară în declin, conform statisticilor: economia țării, care este dependentă de exporturi, nu este tocmai înfloritoare și nu se fac eforturi reale pentru a schimba situația. Rusia este o țară imensă, însă cea mai mare parte a teritoriului său e nepopulată, iar PIB-ul seamănă cu cel al unei economii medii, precum cea a Spaniei. Populația țării și, mai important, nivelul know-how-ului scad constant.
În vreme ce indicatorii sociali scad, Kremlinul pare să fi renunțat la politicile care ar satisface nevoile și dorințele populației. În schimb, pare că se concentrează pe conservarea pe termen mediu a regimului Putin.
În acest context, regimul a căutat alte mijloace prin care să-și afirme legitimitatea, cum ar fi să se prezinte ca un succesor al URSS; să instige o paranoia colectivă, prin intermediul propagandei de stat, concentrată pe „viclenia” Occidentului; și, cel mai important, să consolideze în colectivitate ideea că Rusia este o superputere, scrie Foreign Policy.
SUA legitimează Rusia ca superputere
Pe scena internațională, Rusia poate să se angajeze în campanii de distrugere, dar nu poate construi: sprijină dictatori, ajută anumite guverne, dar nu și cetățenii statelor respective, și are o influență politică importantă. Dincolo de asta, ceea ce reflectă mai mult decât orice statutul de superputere este chiar faptul că SUA ia Rusia în serios și acționează într-un fel care dă greutate orgoliului lui Putin, scrie publicația americană.
La televiziunile din Rusia, întâlnirea la nivel înalt între Biden și Putin este făcută să pară ca și cum doi adulți discută cum să se comporte cu copiii – cu alte cuvinte, restul lumii – inclusiv cu anumite țări mai mici, cum e Ucraina, analizează Foreign Policy.
Toate aceste lucruri sunt deja cunoscute, dar de ce Occidentul pare să continue să uite aceste aspecte?
Vestul a fost divizat în fața amenințării Rusiei
Ultimele săptămâni au fost în favoarea regimului Putin într-un mod covârșitor. În primul rând, Putin a preluat inițiativa și a acaparat titlurile de presă din toată lumea. Le-a amintit tuturor ce poate face dacă își dorește. Poate să invadeze Ucraina dacă dorește, iar o dovadă a acestui lucru e cât de mult se teme Vestul să nu cumva să ia această decizie.
Pentru un regim care se bazează atât de mult pe forță, atât interioară, cât și peste hotare, o astfel de validare venită din partea așa-zișilor lui dușmani este esențială.
Prin comasarea trupelor la granița cu Ucraina, Putin a declanșat un val de șoc în Europa și SUA, dând naștere la discuții despre cum vor reacționa statele în eventualitatea unei invazii. Principalele concluzii la care vrea Moscova să ajungă în urma acestor discuții:
- Vestul este divizat. Există diferențe de atitudine și în cadrul UE, dar și între unii membri UE și SUA.
- Un măr al discordiei este refuzul Germaniei de a vinde arme Ucrainei, pentru că reclamă că este o veche politică a țării să nu vândă arme într-o zonă de conflict. În schimb, SUA, Anglia și Turcia sunt furnizori de armament, scria The Guardian.
- O altă dispută e cauzată de dependența Germaniei de gazul rusesc: pentru a nu afecta funcționarea conductei Nord Stream 2, Germania face un compromis în fața agresiunii rusești, spun unii analiști și guverne din NATO.
Pe de altă parte, Rusia trimite adesea avioane militare în spațiul aerian al adversarilor săi, pentru a vedea cum reacționează aceștia. De pildă, în 2016, două bombardiere rusești au fost interceptate de avioanele aviației britanice în timp ce se apropiau de spațiul aerian al Marii Britanii, scria BBC. În ultimele 12 luni, același lucru se întâmplase de alte șase ori. Pentru Rusia, astfel de situații oferă informații utile în cazul în care ar vrea să pună la cale un atac real, scrie Foreign Policy.
Ucraina e pe cont propriu
Putin a mai câștigat ceva: le-a dovedit Ucrainei și altor potențiali candidați la NATO că aliații vestici sunt slabi și indeciși în fața amenințărilor. Tot ce va face Vestul va fi să se reunească urgent, să discute sancțiuni, poate chiar să le impună, așa cum s-a întâmplat după precedenta invazie a Ucrainei de către Rusia – însă nimic mai mult.
<strong>Memorandumul de la Budapesta e un tratat internațional, semnat pe 5 decembrie 1994, între Ucraina, SUA, Marea Britanie și Rusia. După dezarmarea nucleară a Ucrainei, care a dat armele nucleare sovietice Federației Ruse, cele trei state oferă garanții de securitate a independenței țării. </strong>
Rusia a încălcat toate angajamentele pe care și le-a luat la Budapesta, arată analiștii. Iar situația creată după 2014 ajută narativul rusesc că Ucraina e pe cont propriu și aceasta e soarta țărilor care ies din orbita Moscovei. Pe de altă parte, Putin i-a oferit imediat sprijin dictatorului din Kazahstan, ajutându-l să rămână la putere. Asta fac prietenii adevărați – o altă demonstrație.
Cum a greșit Europa în reacțiile față de Kremlin
Orice va face sau nu va face în următoarele zile, Putin a obținut deja câștiguri importante din cauza modului în care Europa și SUA au reacționat la amenințarea adusă de el. Europa ar fi putut să aibă o atitudine diferită în mai multe ocazii, se arată în analiza Foreign Policy.
În primul rând, Occidentul ar fi trebuit să coboare tonul, notează jurnaliștii FP.
Se știa că discuțiile și posibilele sancțiuni în Europa și SUA vor fi dificil de dus, iar acest lucru le-ar slăbi din puterea de a descuraja inamicul. Până și termenul de „sancțiuni” sună slab prin comparație cu severitatea unei invazii militare a unei țări. Occidentul n-ar fi trebuit să discute sancțiunile în mod public.
În loc să-și expună opiniile divergente, ar fi trebuit să comunice într-un mod în care să-l oblige pe Putin să ghicească ce va urma. Ar fi trebuit să proiecteze o anumită incertitudine asupra posibilei reacții, așa cum ar fi făcut orice general de armată. Mesajele ar fi trebuit transmise la Kremlin discret, prin canale diplomatice, așa că Moscova nu ar fi putut sustrage niciun beneficiu din ele.
În al doilea rând, în loc să vorbească despre sancțiuni, Occidentul ar trebui să vorbească despre regulile care guvernează relațiile internaționale, precum integritatea teritorială și dreptul statelor de a se autodetermina. Discutând despre sancțiuni, doar se întărește ideea că acesta e doar un joc de ping-pong între doi inamici – ceea ce este exact ce-și dorește Putin.
Dacă, dimpotrivă, se vorbește despre reguli, așa cum a făcut ministrul de externe german în vizită la Moscova, pe 18 ianuarie 2022, e mult mai înțelept. Asta a arătat și interacțiunea ministrului german Annalena Baerbock cu omologul rus Serghei Lavrov: scoate Rusia din scenă și din cercul statelor serioase cu care merită să stai de vorbă.
În al treilea rând, Vestul trebuie să se gândească la avantajele pe care Putin le dorește și să-i folosească așteptările împotriva lui. Nu poate să recompenseze comportamentul nepotrivit, așa cum a făcut în acest episod. De pildă, dacă președintele rus vrea să fie văzut pe aceeași scenă cu cel american, Vestul ar trebui să-i acorde acest privilegiu doar ca pe o recompensă. Trebuie să-i dea discret acest mesaj: dacă Putin se comportă decent, va fi recompensat cu o întâlnire cu Biden. Așa funcționează diplomația rusească: nu da de pomană ceva ce poți vinde.
