Mai multe centre de transfuzie din țară, inclusiv Centrul de Transfuzie Sanguină București, s-au deschis azi dimineață în afara programului pentru ca donatării să poată veni în ajutorul victimelor în urma exploziilor de la Crevedia.
Centrul de Transfuzie Sanguină București este deschis azi de la ora 07:30 până la 13:30. Donatorii sunt așteptați pe strada Dr. Constantin Caracaș nr. 2-8. Sunt așteptați în special dontarii de trombocite, este apelul centrului.
Au mai fost deschise duminică centre din Pitești, Buzău, Reșița, Alexandria, Timișoara și Brașov.
„Donatorii noștri care au mai donat anterior să vină mâine și în zilele următoare”, a fost apelul Doinei Goșa, directoarea Centrului de Transfuzie din București, într-o intervenție telefonică la Digi24.
„Având în vedere dimensiunea nevoii, victimele au nevoie de trombocite și plasmă. Plasmă avem, la trombocite stăm mai prost. Mâine (duminică, n.r.) deschidem centrul. Pentru că este o oră târzie și nu am putut lua legătura cu toți, fac acum apel la medici să se prezinte mâine la centru ca într-o zi normală de lucru. Avem nevoie ca donatorii noștri care au mai donat anterior să vină să doneze mâine și zilele următoare”, a spus Doina Goșa.
Apelul său vine după exploziile de la o stația GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, soldate cu un deces și peste 50 de răniți.
Condițiile pentru a putea dona sânge:
Lista centrelor de transfuzie sanguină din țară.
Vezi LIVETEXT cu desfășurarea evenimentelor: Explozii în lanț la Crevedia, la o stație GPL! Bilanț preliminar: un mort și 7 răniți, după prima explozie, 26 de pompieri răniți, în a doua. Intervenția e încă în desfășurare, oamenii îndepărtați la 700 m distanță. – VIDEO
Foto: Vlad Chirea
Andreea17 27.08.2023, 03:31
Sa speram ca vor dona cat mai multi din cei apti..
bituca 27.08.2023, 03:55
Trebuie ajutate victimele.
AlexandraMilu 27.08.2023, 04:40
Măcar în astfel de momente sa fim oameni și sa facem tot ce ne sta în putință sa ajutam!
bituca 27.08.2023, 10:58
Trebuie sa donam sange.
Aura1 27.08.2023, 10:59
Doamne ajută!