Apple își cere scuze în mod public în fața clienților, după ce a a fost dată în judecată pentru că încetinește în mod intenționat vechile iPhone-uri

Comentează

Gigantul american Apple își cere scuze în mod public în fața clienților, după ce a recunoscut că încetinește în mod intenționat vechile iPhone-uri, măsură care a dus la declanșarea unui val de procese, în care compania este acuzată de fraudarea consumatorilor.Modelele afectate sunt iPhone 6, iPhone 6S, iPhone SE și iPhone 7, iar compania este învinuită în 8 procese din SUA și Israel. Un alt proces este declanșat în Franța de o asociație a consumatorilor, nemulțumiți de ”învechirea planificată”.

Apple a mai anunțat că reduce prețul înlocuirii de la 79 de dolari la 29 de dolari. De asemenea, a anunțat că va face un update la sistemul de operare iOS astfel încât consumatorii să vadă cât de degradată este bateria.

De unde a pornit totul

Totul a pornit de la o postare pe Reddit a unui utilizator, care a remarcat că după ce a schimbat bateria iPhone-ului său, acesta are performanțe mult mai mari. Asta sugera că limitarea performanțelor este indusă prin software.

Ulterior, aplicația de testare Geekbench a verificat acuzațiile și acestea s-au dovedit reale.

Ceea ce a determinat Apple să recunoască, în premieră, că încetinește în mod voit performanța modelelor vechi. Această teorie este veche de mai mulți ani, consumatorii observând că la fiecare updatare a sistemului de operare dispozitivele merg din ce în ce mai greu. O parte dintre utilizatori suspecta că Apple recurge la această tactică pentru a-i determina să cumpere alte iPhone-uri.

Apple zice că protejează bateria, clienții acuză că își apără profitul

Apple argumentează însă, că face asta pentru că în timp performanța bateriilor se deteriorează, iar acestea nu mai sunt în stare să acopere cererea mare de energie din partea procesorului atunci când încarcă aplicații sau jocuri complexe. Astfel, Apple face ca procesoarele să meargă la frecvențe mai mici pentru a nu se închide din cauza bateriilor. La rândul său, închiderea este necesară pentru a arde o serie de circuite complexe.

Apple ar fi putut să anunțe utilizatorii cu baterii defecte printr-o notificare pe ecran să-și schimbe bateria sau să poată opta să nu aibă dispozitivul limitat în privința performanței. Dar nu a făcut-o.

Scandaluri și procese

Apple este în centrul mai multor scandaluri și procese. Doi designeri italieni de modă au câștigat recent un proces cu Apple după ce au înregistrat marca ”Steve Jobs”, arată Business Insider Italia, citat de Gizmodo.

Iar acum este angrenată într-o multitudine de litigii cu producătorul de semiconductori Qualcomm, care cere nici mai mult, nici mai puțin, decât interzicerea vânzărilor de iPhone pe motiv că Apple îi încalcă tehnologiile.

Vulnerabilități de securitate

În privința securității dispozitivelor, utilizatorii gadgeturilor Apple au fost consternați să afle că hackerii puteau prelua controlul întregii case din cauza unei vulnerabilități Apple, dar și să se logheze pe Mac-uri fără să aibă parola.

Evaziune fiscală legală

În fine, documentele Paradise Papers au arătat că Apple și-a mutat miliardele din Irlanda în insula Jersey, deținută de Marea Britanie. Anul trecut Apple a fost amendată cu 13 miliarde de euro de către Comisia Europeană pe motiv că a beneficiat de scutiri ilegale de taxe. Gigantul american nu a plătit nici până acum suma.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...