Forțele de poliție braziliene, împreună cu trupele militare au luat cu asalt, miercuri, una din principalele suburbii din Rio de Janeiro, în cea mai recentă operațiune la un nivel ridicat împotriva crimei organizate, potrivit AFP.
Operațiunea poliției a debutat la primele ore ale dimineții în Niteroi, oraș aflat peste Golful Guanabara, unde au avut loc Jocurile Olimpice din 2016 și care este, în prezent, epicentrul crimei organizate din Rio de Janeiro.
„Politia civilă și cea militară, sustinută de forțele armate, a lansat în zori o operațiune de securitate publică”, conform biroului de securitate al unității federative Rio de Janeiro.
La începutul acestei luni, o operațiune similară s-a petrecut în nordul statului Rio. Obiectul misiunii a fost de a destructura o rețea de grupări criminale care jefuiau camioane.
În prima jumătate a anului 2017, în Rio de Janeiro s-a înregistrat un număr record, de 3.457 de omucideri, fiind cel mai înalt nivel de criminalitate din 2009 încoace. Pană în prezent, în acest an, 97 de polițiști au fost uciși în această unitate federativă a Braziliei.
Foto simbol: EPA