Potrivit Mediafax, raportul pshihiatric întocmit de medicii de la IML arată negru pe alb că Vlădan este clinic sănătos şi că nu suferă de nici o boală psihică care să-I fi afectat disdcernământul atunci când a descărcat arma în opt oameni nevinovaţi. Aceste concluzii, deosebit de importante în derularea viitoare a procesului care va urma. Acum, asasinul riscă să stea după gratii toată viaţa.
Gheorghe Vlădan a fost dus, luni, la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru expertiza psihiatrică solicitată în dosarul lui.
Autorul atacului armat de la coaforul din complexul Perla a fost arestat pe 6 martie pentru omor calificat şideosebit de grav. El este acuzat şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar şi de premeditarea faptei.
Pe 5 martie, în jurul orei 17.30, Gheorghe Vlădan, şofer la Policlinica MAI, a intrat în coaforul din complexul Perla din cartierul Dorobanţi unde lucra soţia sa, Florina Vlădan. Vlădan şi-a împuşcat mortal soţia, apoi a tras într-o colegă a sa, casiera Mariana Bendre, după care a rănit alte şase persoane aflate în salon.