Trupele americane din Irak și Siria, vizate de cel puțin 40 de atacuri de la începutul războiului Israel - Hamas

 7 comentarii
Arhiva foto

Trei atacuri lansate joi au vizat forțele americane din Irak, iar un altul - pe cele din Siria, relatează Reuters, citând un oficial militar american și surse de securitate, care vorbesc despre cea mai amplă zi de atacuri asupra activelor americane de la începutul conflictului dintre Israel și Hamas.

Un convoi al coaliției conduse de SUA a fost vizat joi dimineață de un dispozitiv exploziv improvizat în apropiere de barajul Mosul, fără a fi înregistrate victime, au declarat sursele citate de Reuters, menționând că patrula era însoțită de forțe irakiene de combatere a terorismului, iar un vehicul din patrulă a fost avariat.

Într-un alt incident, o dronă a fost lansată împotriva forțelor americane și ale coaliției la baza aeriană Ain al-Asad, de la vest de Bagdad. Un oficial militar american a precizat că drona a fost doborâtă înainte de a-și atinge ținta și că nu au existat victime sau pagube materiale.

O altă dronă a fost lansată la baza aeriană al-Harir din Erbil, unde se află forțe americane și internaționale. Și în acest caz, spun sursele de securitate, aparatul de zbor fără pilot a fost doborât. Serviciul antiterorism din Kurdistanul irakian a precizat că atacurile cu drone au declanșat un incendiu la unul dintre depozitele sale de combustibil, menționând totodată că baza a fost evacuată pe 20 octombrie.

De la începutul războiului dintre Israel și Hamas, pe 7 octombrie, trupele americane și cele ale coaliției internaționale au fost atacate de cel puțin 40 de ori în Irak și Siria. În urma loviturilor, 56 de membri ai personalului american au fost răniți, a precizat Pentagonul.

Statele Unite atribuie atacurile unor grupuri susținute de Iran. Teheranul afirmă că grupurile implicate în atacuri le-au comis din proprie inițiativă.

Cele mai recente atacuri au loc după ce SUA au anunțat că au lovit ținte din Siria pentru a distruge armament și a descuraja grupurile separatiste susținute de Iran să mai vizeze personalul american din regiune.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    durban22 10.11.2023, 11:22

    Bine ca nu s-au inregistrat victime sau pagube materiale...Americanii deocamdata, nu doresc sa raspunda acestor provocari, pentru a nu amplifica conflictul din zona !!.

  • Avatar comentarii

    Iulix10 10.11.2023, 11:25

    Multe state au drone acum.

  • Avatar comentarii

    Simona.T 10.11.2023, 13:35

    Foarte tare, cine ar fi crezut :)

  • Avatar comentarii

    PresaMinteManipuleaza 10.11.2023, 14:27

    Trupele americane stationate ILEGAL in Irak si Siria.Aceste trupe americane nu au dreptul de la guvernele Siriei si Irak-ului sa se afle pe teritoriul lor.Conform Reuters in 2020 guvernul Irakian a votat o motiune prin care cere imediata iesire de pe teritoriul sau a tuturor trupelor straine.De asemenea din 2018 guvernul Siriei cere la ONU trupelor americane sa iasa de pe teritoriul sau, aspect complet ignorat.In SIRIA trupele americane sunt pe un camp petrolier vast pe care il "protejeaza"

  • Avatar comentarii

    mica 10.11.2023, 16:35

    SUA au mulți dușmani. Nici nu le mai știe numărul.

ALTE ȘTIRI
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
14 sept.
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
14 sept.
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
14 sept.
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
14 sept.
Interul lui Chivu, mașină de goluri! Remontada cu Udinese, 5-3 de la 0-2, și e lider incontestabil în Serie A
14 sept.
FCSB, încă un pas greșit în Superliga. A remizat cu Petrolul Ploieşti, scor 2-2, pe Arena Națională
14 sept.
Șoferii de pe Autostrada Transilvania au, în sfârșit, unde să alimenteze. Rompetrol a deschis primele două benzinării de pe A3, la 20 km de Târgu Mureș
14 sept.
UE a prelungit sancțiunile împotriva oligarhilor ruși pentru numai o săptămână. Care este motivul
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
14 sept.
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
14 sept.
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
14 sept.
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
14 sept.
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare