UPDATE 17.23 Procurorul General al Belgiei a negat vineri că bărbatul reţinut în operaţiunea din cartierul Schaerbeek din Bruxelles ar fi Mohamed Abrini, teroristul cu geacă deschisă la culoare şi cu pălărie care ar fi supravieţuit atentatului de pe aeroport.
UPDATE 17.05 Trei dintre cei șase suspecți, care au fost reținuți în joi noapte în urma unor percheziții în cartierele Schaerbeek și Jette, dar și în centrul capitalei belgiene, au fost eliberați. Ceilalalți trei vor rămâne însă în arest. Printre cei care rămân în spatele gratiilor se numără și Faycal Cheffou, al cărui nume nu a mai fost vehiculat până acum în ancheta lansată după atentatele de marţi, soldate cu 31 de morţi şi aproape 300 de răniţi. El nu colaborează cu anchetatorii.
UPDATE 16.55: Un alt suspect a fost rănit și arestat în operațiunea poliției. Presa belgiană scrie că ar fi vorba despre Mohamed Abrini, cel care a fost al treilea terorist de pe aeroportul Zaventem. El ar fi avut asupra sa o valiză cu explozibili.
Opération Schaerbeek 3 de sudpresse
Arestarea suspectului a fost suprinsă de filmată, iar în imagini se vede cum acesta stă întins pe jos, fiind rănit, în timp ce un robot folosit de geniști se apropie de el.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_31921a74dcc247a9a8f9ac004a80efd9.jpg)
Mohammed Abrini, în vârstă de 30 de ani, unul dintre complicii lui Salah Abdeslam în atacurile de la Paris, a fost filmat de camerele de supraveghere de pe aeroportul din Bruxelles alături de cei doi kamikaze.
Abrini, un belgian a cărui familie a alertat poliţia că ar putea fi unul dintre autorii masacrului din toamnă de la Paris, este vizat de un mandat internaţional de arestare. El a fost filmat într-una dintre maşinile folosite în atentatele din capitala Franţei.
El este originar din Molenbeek, o suburbia a Bruxelles-ului pe unde au trecut numeroşi jihadişti belgieni. Tânărul ar fi mers la un moment dat în Siria, pentru a se alătura jihadiştilor. De altfel, fratele său mai mic a murit acum un an şi jumătate în Siria, unde lupta alături de Statul Islamic.
Potrivit presei belgiene, trupele speciale au intrat într-o casă. Din primele informaţii, în momentul descinderii s-a auzit o explozie. Potrivit La Derniere Heure, o geantă cu explozibil a fost găsită la această adresă, iar un suspect a fost neutralizat.
Trupele speciale au intrat într-o casă. Din primele informaţii, în momentul descinderii s-a auzit o explozie. Tot La Derniere Heure, o geantă cu explozibil a fost găsită la această adresă, iar un suspect a fost neutralizat. Toată străzile din zonă au fost închise și înconjurate de polițiști înarmați și mașini militare. Un martor a postat o imagine pe rețeaua de socializare Twitter și susține că într-un interval de 25 de minute s-au auzit, de fapt, două explozii, iar tramvaiele au fost evacuate.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_b026673d415aef5d01a08c6bca195c26.jpg)
Le perimetre de sécurité aggrandi. Trams évacués. Deux deflagrations entendues il y a +- 25min pic.twitter.com/Bhan35hIPQ
— Benjamin Wéry (@benwe23) 25 martie 2016
Două explozii puternice au fost provocate marţi dimineaţă pe aeroportul Zaventem, după ce doi islamişti, Ibrahim El Bakraoui şi Najim Laachraoui şi-au detonat centurile explozive. La scurt timp, fratele unuia dintre aceştia, Khalid El Bakraoui, a comis un atac sinucigaş la staţia de metrou Maelbeek.
Autorităţile belgiene caută doi suspecţi, unul care s-ar fi aflat pe aeroportul Zaventem şi care ar fi abandonat un pachet exploziv, reuşind să fugă, şi un al doilea care l-ar fi însoţit pe Khalid El Bakraoui la staţia de metrou Maelbeek.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_728d1bec6fbbce9c8955ae421516fa90.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_4b879b8e794a65b43fc941e217c43188.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_707d925a06fd8c74f7fb97028fb2b30e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d7e7d1c562a9a453bcedec37391f2c44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_4989fd904a46af7fb26c97815ef0a7dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dd0f0167e9bf9b9b0882bc60db556f12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_1153cb652d0f9b25e06a79efc3418375.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_25f0ad9ac410d25bc353067a3cdb1485.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_34730a94a5462de3ea17eb17455b72bc.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.