Terminalul de plecări al aeroportului Bruxelles-Zaventem a fost devastat de un dublu atentat sinucigaș pe 22 martie. O oră mai târziu, un atacator sinucigaș s-a aruncat în aer în metroul din Bruxelles. Atentatele, revendicate de Statul Islamic, s-au soldat cu 32 de morți și 340 de răniți.

Primul dintre cele trei zboruri stabilite pentru duminică va avea ca destinație Faro în Portugalia, la ora 13:40 locală (11:40
GMT), având la bord doar 60-70 de pasageri. Curse aeriene sunt prevăzute, de asemenea, către Torino și Atena ulterior în cursul după-amiezii, transmite Agerpres.

În cursul zilei de luni, sunt prevăzute și alte zboruri, printre care unul spre New York și altele spre Camerun, Gambia și Senegal.

Multe curse aeriene au fost redirecționate spre alte aeroporturi din Belgia, dar și din țări vecine cum este cazul aeroporturilor de la Paris și Amsterdam. Pasagerii sunt supuși controlului la intrarea în aerogară, unde a fost sporit numărul de patrule militare și de polițiști.

Aeroportul internațional Bruxelles-Zaventem este unul dintre cele mai mari din Europa, deservind circa 23,5 milioane de pasageri pe an. El asigură legătura cu 226 de destinații din întreaga lume, prin intermediul a 77 companii aeriene.

De ce este pierderea animalului de companie atât de dureroasă: „Aici zac rămășițele celui care posedă frumusețe fără vanitate și putere fără insolență”
Recomandări
De ce este pierderea animalului de companie atât de dureroasă: „Aici zac rămășițele celui care posedă frumusețe fără vanitate și putere fără insolență”

Zona temporară de check-in, construită după atentatele din 22 martie, va putea primi 800 de pasageri, ceea ce înseamnă cel mult șase zboruri pe oră, reprezentând o cincime din capacitatea anterioară a aeroportului.

Revenirea la capacitatea operațională maximă a aeroportului este prevăzută pentru finalul lunii iunie sau începutul lunii iulie, înaintea începerii vacanței de vară.

Ioana Cosma rupe tăcerea despre despărțirea de ProTV: „Domnule, am fost dată afară. Câștig mai bine acum”
GSP.RO
Ioana Cosma rupe tăcerea despre despărțirea de ProTV: „Domnule, am fost dată afară. Câștig mai bine acum”
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Poliția a identificat două dintre cele opt persoane care s-au înecat încercând să treacă ilegal din Canada în SUA
Observatornews.ro
Poliția a identificat două dintre cele opt persoane care s-au înecat încercând să treacă ilegal din Canada în SUA
O femeie a murit, iar soțul ei este în comă după ce au mâncat pește. Ce au descoperit autoritățile
Știrileprotv.ro
O femeie a murit, iar soțul ei este în comă după ce au mâncat pește. Ce au descoperit autoritățile
Cum se spală corect părul creț, de fapt. Trucul prin care vei avea bucle perfecte mereu
FANATIK.RO
Cum se spală corect părul creț, de fapt. Trucul prin care vei avea bucle perfecte mereu
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Unica.ro
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă
HOROSCOP
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă
Frumusețea din spatele meseriilor uitate
PUBLICITATE
Frumusețea din spatele meseriilor uitate