Polițiștii le-au pregătit surprize vitezomanilor. Astfel, traficul rutier în minivacanţa de 1 Mai va fi supravegheat de peste 7.000 de poliţişti şi 420 de aparate radar, iar circulaţia pe Autostrada Soarelui ar putea fi monitorizată şi cu ajutorul unui elicopter.
"Pentru fluidizarea traficului şi pentru prevenirea accidentelor rutiere, începând chiar de astăzi şi până duminică inclusiv, vor fi în misiune 3.600 de poliţişti rutieri, sprijiniţi de alţi 3.600 de poliţişti de ordine publică. Pe lângă măsurile de dirijare a circulaţiei, aceştia vor acţiona zilnic, în medie, cu 420 de aparate radar, pentru a-i descuraja şi sancţiona pe vitezomani", a anunţat, joi, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne.
Acesta a adăugat: "Anul trecut, spre exemplu, pe litoral şi-au petrecut minivacanţa de 1 Mai peste 50.000 de turişti. Şi, pentru că vremea se anunţă în general frumoasă, probabil că şi anul acesta vor fi foarte mulţi".