Mii de apeluri la Telefonul Copilului 119 în primele zile de când este activ

Comentează

Mii de apeluri au fost înregistrate la numărul unic 119, Telefonul Copilului, care a devenit activ din 5 ianuarie, operaţionalizat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), a declarat pentru News.ro consilierul de stat Mădălina Turza.

„Există deja mii de apeluri, nu avem o statistică încă pentru că Serviciul de Telecomunicaţii Seciale încă instalează platforma de colectare a datelor statistice, însă s-au putut observa mii de apeluri date simultan în cele două, trei zile, dar în special pe data de 5 ianuarie. Lumea a sunat ca să vadă cum funcţionează, cum se răspunde. Au fost situaţii în special de verificare. În cursul săptămânii viitoare, vom putea să generăm şi statistici şi să vedem ce cazuri au fost până acum”, a declarat Mădălina Turza pentru News.

Telefonul Copilului face parte din Programul Naţional de Suport pentru Copii în contextul Covid „Din grijă pentru Copii”.

„În septembrie, a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă privind Programul Naţional de Suport pentru Copii în contextul Covid „Din grijă pentru Copii”. Din acest program naţional fac parte o serie de măsuri pe partea de suport psiho-emoţional şi de siguranţă a lor. Una dintre primele măsuri o reprezintă operaţionalizarea numărului 119 care avea ca termen de realizare 31 decembrie 2021, ceea ce s-a şi întâmplat. Zilele trecute a fost anunţat şi începând din 5 ianuarie este activ la nivel naţional”, a mai precizat Mădălina Turza, consilier de stat în Ministerul Familiei.

Sistemele de tip call-center au fost instalate de STS la sediile direcțiilor de asistență socială din toate județele țării, precum și la cele din sectoarele Bucureștiului. În total, sunt 94 de posturi telefonice, câte două în fiecare centru de preluare a apelurilor.

Numărul unic 119 pentru cazurile de abuz asupra copiilor face parte dintr-un program național mai amplu aprobat în septembrie anul trecut prin Ordonanță de Urgență a Guvernului. Acesta mai prevede ca Poliția Română să poată utiliza sistemul RO-ALERT atunci când au nevoie de sprijin pentru căutarea copiilor dispăruți.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
MONDEN
Adela Popescu joacă în filmul „3 zile în septembrie” a lui Tudor Giurgiu
ExclusivInterviu
13:28
Care este cea mai mare extravaganță a Adelei Popescu: „Am ajuns la vârsta la care asta mi se pare lux”
Radu Valcan si concurentii Insula Iubirii sezonul 10
13:11
Dezvăluirile lui Radu Vâlcan despre „Insula Iubirii” 2026. „Eu am zis la început. Nu știu câtă lume m-a crezut. Felul în care este montat...”
POLITIC
siegfried-muresan-declaratii-parlamentul-romaniei-18-septembrie-2026
13:14
Primele declarații ale lui Siegfried Mureșan după desemnarea ca premier: „Sunt pregătit să formez un guvern serios”
siegfried-muresan -intalnire cu Ilie Bolojan si USR
11:37
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru formarea Guvernului: „Ne-am apucat de lucru”
Ultimele știri
14:39
Un mecanic auto explică de ce e mai bine să te ferești de mașinile vechi de lux: „Nu cumpăra porcăriile astea”
14:35
Emisiunea „Burlacii: Foc în Paradis”, scoasă din grila Pro TV după prima săptămână de la debut. Unde se va difuza show-ul de saptămâna viitoare
14:30
Paradoxul european al supraturismului: orașele majore încearcă să oprească valul de vizitatori, în timp ce extind capacitatea aeroporturilor
14:15
Imagini rare cu Raluka și iubitul ei cu 22 de ani mai în vârstă. Cum au apărut artista și Guy Kouris în Albania și Croația. „Peisaje superbe”
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
baby-unica
13:58
Revista Baby Unica lansează ediția de toamnă și prima întâlnire din seria Baby Unica Talks
Vedere aeriană a localității Borșa
13:15
Pensiunile agroturistice din România pierd teren în fața turiștilor. Numărul de înnoptări a scăzut cu peste 12% în primele luni ale anului
Un bărbat numără bancnote euro dintr-un portofel. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images
13:13
A muncit 43 de ani, inclusiv noaptea, în weekenduri și de sărbători, iar acum regretă că s-a pensionat: „Număr banii în fiecare zi”
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
seismograf inregistrand activitate seismica
07:14
Cutremur în România vineri dimineață, 18 septembrie. Ce magnitudine a avut seismul
Femeie în armata
07:00
Comandantul unității militare care a cerut favoruri sexuale unei subalterne atacă la Înalta Curte decizia de condamnare cu suspendare. Victima: „Voia să-l las să mă atingă”
o mână care ține câteva bancnote de 10 euro, roșii și galbene
06:59
Un român a încercat să mituiască un polițist pentru a scăpa de o amendă de 8.300 de euro, după ce a încălcat grav regulile de trafic, în Italia
Colaj cu două fotografii în care apare blocul distrus de o explozie, în cartierul Rahova din București, pe 17 octombrie 2025.
17 sept.
Lucrările de punere în siguranță a blocului care a explodat în Rahova încep pe 21 septembrie. Muncitorii vor fi însoțiți permanent de anchetatori
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic
Nicușor Dan.
17 sept.
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan