Cei doi soți erau în perfectă stare de sănătate în urmă cu câteva săptămâni, după cum spune fiul lor, Buddy Baker.

Buddy Baker povestește că părinții săi erau minunați și au murit la doar șase minute unul față de celălalt.

După pierderea părinților, Buddy Baker spune că a vrut să povestească despre tragedia din familie pentru a face lumea să conștientizeze cât se serios este coronavirusul.

I se poate întâmpla oricui. (…) Uneori, oamenii, în special cei tineri, cred că sunt imuni sau invincibili, ceea ce nu este adevărat.

Buddy Baker pentru Business Insider:

Stuart, de 74 de ani, și Adrian, de 72, erau pensionari și trăiau în Florida.

Stuart era astmatic, în rest, nu aveau alte probleme de sănătate.

Cu trei săptămâni în urmă, s-au dus la medic pentru că nu se simțeau prea bine, dar au fost trimiși acasă.

La numai câteva zile după, cei doi soți au mers la spital, unde au fost sfătuiți să meargă acasă și să stea în carantină, a mai spus fiul acestora.

Când Stuart a făcut febră, cei doi s-au reîntors la spital; Stuart a fost internat, dar soția a fost trimisă acasă – nu prezenta simptome și se simțea bine.

În câteva zile, sănătatea lui Stuart s-a deteriorat tot mai mult, în vreme ce soția lui era stabilă, acasă.

Cu toate acestea, din cauza grijilor pe care și le făcea pentru soțul său, femeia începuse să aibă probleme la nivel psihic.

Stuart a fost testat pozitiv pentru COVID-19, iar fiul său a decis să o aducă și pe mamă la spital, deși nu prezenta niciun simptom în continuare.

Adrian a fost dusă la terapie intensivă în acea noapte, deoarece, între timp, a început să aibă probleme cu respirația.

La scurt timp, fiul celor doi a fost sfătuit să-și mute părinții într-un centru de îngrijire, ceea ce i-a dat speranță că va fi bine.

Dimineață, însă, starea de sănătate a părinților său s-a înrăutățit semnificativ.

Baker a întrebat dacă nu pot fi mutați în aceeași cameră, dar, la scurt timp, cei doi au murit la doar șase minute diferență unul față de celălalt.

Cei doi soți aveau doi copii și șase nepoți.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.