Incidentul s-a petrecut luni, 3 aprilie. Echipajul trenului POLREGIO a observat un bărbat rănit zăcând într-un șanț.

Mecanicul de locomotivă a luat imediat decizia de a opri garnitura pentru a ajuta victima. Iar conductorul a ieșit afară să-i acorde primul ajutor și să-l acopere cu folie termică.

Totodată, serviciile de urgență au fost sesizate despre incident. La scurt timp, la fața locului a sosit o ambulanță.

Ofițerul de presă al poliției din Gdańsk, Magdalena Ciska, a relatat, ulterior, că bărbatul de 67 de ani s-a împiedicat, a căzut și s-a lovit cu capul de un element de lemn. „Bărbatul rănit a fost dus la spital pentru examinare”, a adăugat oficialul, precizând că omul e în afara oricărui pericol.

Tomasz Konopacki, purtătorul de cuvânt al Căii Ferate Metropolitane din Pomerania, a avut „cuvinte de laudă pentru conductorul și mecanicul de tren, care s-au comportat exemplar în această situație. Mulțumim și salvatorilor, polițiștilor și pompierilor care au ajuns rapid la fața locului”.

El a adăugat că, din cauza acestui eveniment de luni, două trenuri spre Wrzeszcz au avut o întârziere de aproximativ o jumătate de oră, „dar în această situație a fost considerată justificată”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.