Deşi lumea întreagă îl condamnă pentru gestul de a arde Coranul, fapt care a dus la măcelul funcţionarilor ONU, săptămâna trecută, în Mazar al Sharif (unde victimă a fost şi românul de 43 de ani Filaret Moţco, decapitat), pastorul extremist nu se consideră vinovat deloc. Doar că acum se teme pentru viaţa lui, afirmând că primeşte zilnic 300 de ameninţări cu moartea, prin telefon şi scrisori. Pe de altă parte, FBI a informat că mişcarea islamistă Hezbollah, considerată în mai multe ţări ca fiind teroristă, a pus o recompensă de 2,4 milioane de dolari pe capul lui Jones.
Filaret Moţco, repatriat mâineAu pus 2.400.000 $ pe capul pastorului care a ars Coranul şi care a generat violenţele din Afganistan, în urma cărora a murit şi un român
Suceveanul Filaret Moţco (43 de ani, foto), funcţionarul ucis, vineri, într-un atac barbar în Afganistan, în timp ce se afla în misiune la sediul ONU, va fi repatriat mâine. Trupul său se află acum în Dubai, urmând să fie adus cu o cursă specială ONU la Bucureşti şi, în final, să ajungă în comuna în care s-a născut, Izvoarele Sucevei, unde va fi înmormântat cu onoruri militare. (Cristina Scorţariu)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.