Autorul atacului armat din Chicago, soldat cu 7 morţi, riscă închisoare pe viaţă

Comentează
Arhiva foto

Robert E. Crimo III, în vârstă de 21 de ani, are șapte capete de acuzare pentru crimă de gradul întâi, după atacul armat din Highland Park, o suburbie bogată din Chicago, a anunțat marți seară, în timpul unei conferințe de presă, procurorul de stat din Lake County, Eric Rinehart, transmite CNN.

Procurorul Eric Rinehart a precizat că Robert E. Crimo III riscă o condamnare la închisoare pe viaţă. Se așteaptă ca mai multe acuzații să apară, a spus Rinehart, inclusiv tentative de crimă. „Acestea sunt doar primele din multele acuzații care vor fi aduse împotriva domnului Crimo, vreau să subliniez acest lucru”, a spus Rinehart, care anticipează „zeci de alte acuzații centrate pe fiecare dintre victime”.

Bărbatul se află în custodia poliției de când a fost prins luni seară. Procurorul Rinehart a anunţat că va cere unui judecător să îl rețină pe Crimo fără posibilitatea de a fi eliberat pe cauțiune.

Părinţii autorului atacului armat de la parada de 4 iulie au transmis o declaraţie prin intermediul avocatului Steve Greenberg. „Suntem cu toții mame și tați, surori și frați, iar aceasta este o tragedie teribilă pentru multe familii, victimele, paradele, comunitatea și propria noastră familie. Inimile, gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de toată lumea”, se arată în declarație.

Atacul armat s-a soldat cu 7 persoane ucise, iar alte zeci rănite. În total, 45 de persoane au murit sau au fost rănite în timpul împușcăturilor, a declarat Christopher Covelli, purtător de cuvânt al Lake County Major Crime Task Force.

Răniții au vârste cuprinse între 8 și 85 de ani - patru sau cinci pacienți erau copii, a declarat luni doctorul Brigham Temple.

„Va ucide pe toată lumea”

Potrivit autorităţilor, în aprilie 2019, Crimo a încercat să se sinucidă, iar problema a fost tratată de profesioniști în domeniul sănătății mintale, a spus Covelli. Câteva luni mai târziu, în septembrie 2019, un membru al familiei a raportat că Crimo a amenințat „că va ucide pe toată lumea”. Acesta avea o colecție de cuțite. Poliția a scos 16 cuțite, un pumnal și o sabie din reședința acestuia.

La scurt timp după incidentul din septembrie, Crimo a cumpărat în mod legal cinci arme de foc. Autoritățile cred că Crimo a folosit o pușcă de mare putere „similară unui AR-15” pentru a trage peste 70 de focuri de armă în mulțimea de la paradă, a declarat Covelli.

Foștii colegi de clasă l-au descris marți pe Crimo ca fiind un copil ciudat, cu o voce moale, care nu participa la activitățile din clasă sau de la școală.

În ultimele 186 de zile, peste 300 de împușcături au avut loc în SUA, potrivit datelor compilate de Gun Violence Archive, o organizație non-profit care urmărește astfel de incidente.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
12 sept.
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
12 sept.
Filmul „Femeie necunoscută” de May el-Toukhy a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Veneția
12 sept.
La Sankt Petersburg, litrul de benzină a depășit 7 euro. O rusoaică descrie calvarul de la cozi: „În față mai sunt 60 de mașini”
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
12 sept.
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
12 sept.
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
12 sept.
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă