12 Iul. 2016 20:29

REZULTATE BACALAUREAT 2016 EDU.RO. Singura elevă de „zece” din Mureș: „Tremuram și nu puteam scrie”. Cum explică performanța realizată

Distribuie

REZULTATE BACALAUREAT 2016 EDU.RO. Ioana Berindean, din Târgul Mureș, este singura elevă din județul Mureș care a obținut 10 pe linie la examenul de Bacalaureat de anul acesta. Spune că în timpul examenelor a avut emoții atât de mari, încât în primele 10 minute tremura și nu putea scrie nimic pe foaie. 

Ioana Berindean este unul din cei 56 de elevi care au obținut media 10 la Bacalaureat. Spune că s-a pregătit intens pentru examene, făcând meditații inclusiv pe ultima sută de metri înainte de probe.

„Pentru mine, examenul de Bacalaureat nu a fost doar un examen în care mi-au fost testate cunoştinţele, cât un examen al vieţii. Am fost nevoită să fac anumite sacrificii, dar toată munca şi străduinţa au dat rezultate. După simulare am început să mă pregătesc pentru examen, dar perioada intensă de studiu a fost cu o lună înainte. La început a fost mai greu, având în vedere că trebuia să îmi organizez programul astfel încât să pot învăţa şi să pot face şi sport. Ambele erau la fel de importante pentru mine. Am luat ore în particular la matematică şi română, chiar înainte cu două săptămâni de Bacalaureat, cât să recapitulez materia. Am avut emoţii foarte mari, dar consider că au fost constructive şi mă bucur că am reuşit să le stăpânesc, cu toate că în primele zece minute ale examenului tremuram şi nu puteam scrie', a povestit Ioana Berindean, pentru Vocea Transilvaniei.

Acum, după ce a scăpat de emoțiile examenului maturității, Ioana are în față o nouă provocare: alegerea unei facultăți. Tânăra oscilează între a rămâne acasă, la Târgu Mureș, pentru a studia dreptul la Universitatea Petru Maior, și a pleca la Cluj,  la Universitatea Tehnică, în domeniul ingineriei.

Deși opțiunile alese sunt din domenii foarte diferite, Ioana spune că pentru ea sunt la fel de interesante. „Ambele mă pasionează şi aş vrea să cunosc cât mai mult din fiecare'.

FOTO: Facebook

Rezultate bacalaureat 2016. Uite ce note s-au luat!

 

Loading...
Comentarii