Ambii părinți pot sta acasă
Noul drept se numește „concediu suplimentar de naștere” și poate fi luat de fiecare părinte. El nu înlocuiește concediul de maternitate, concediul de paternitate sau concediul de adopție, ci se adaugă acestora.
Concediul suplimentar este un drept individual. Asta înseamnă că fiecare părinte are propriul drept la concediu și nu îl poate transfera celuilalt. Cei doi părinți pot lua concediul în același timp sau pe rând. De asemenea, pot alege o singură lună sau două luni. Dacă aleg două luni, concediul poate fi luat dintr-o bucată sau împărțit în două perioade de câte o lună.
Pentru copiii născuți sau adoptați de la 1 iulie 2026, concediul trebuie început în termen de nouă luni de la naștere sau de la sosirea copilului în familie. Pentru copiii născuți ori adoptați între 1 ianuarie și 30 iunie 2026, termenul curge de la 1 iulie 2026, data intrării în vigoare a noilor reguli.
Câți bani pot primi părinții
Suma primită depinde de statutul profesional al părintelui. Pentru salariați, concediul suplimentar este plătit prin sistemul de asigurări sociale, nu ca salariu obișnuit. Potrivit Service-Public, indemnizația este de 70% din salariul luat în calcul în prima lună și de 60% în a doua lună, în limita plafonului de securitate socială.
În 2026, plafonul lunar de securitate socială este de 4.005 euro. Astfel, în cazul unui salariat cu venit aflat la nivelul plafonului sau peste acesta, indemnizația poate ajunge la 2.803,50 euro în prima lună și la 2.403 euro în a doua lună. În acest scenariu maxim, un părinte salariat poate primi până la 5.206,50 euro pentru două luni de concediu. Dacă ambii părinți sunt salariați, îndeplinesc condițiile și fiecare ia cele două luni de concediu, suma se calculează separat pentru fiecare dintre ei.
Pentru lucrătorii independenți și pentru alte categorii pentru care plata se face pe zi, calculul este diferit. Ameli precizează că indemnizația zilnică este, în 2026, de 43 de euro net în prima lună și de 36,85 euro net în a doua lună. Calculat la două luni de câte 30 de zile, un părinte poate primi 1.290 de euro pentru prima lună și 1.105,50 euro pentru a doua lună, adică 2.395,50 euro în total. Pentru doi părinți aflați în aceeași situație, suma ajunge la 4.791 de euro.
Cine poate beneficia de concediul în plus
Noul concediu este deschis părinților unui copil născut sau adoptat începând cu 1 ianuarie 2026, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Pot beneficia salariații din sectorul privat, angajații din sectorul public, lucrătorii independenți, persoanele din regimul agricol, artiștii-autori, militarii, unele categorii de studenți din domeniul medical și persoanele aflate în șomaj, în funcție de statut și de condițiile de deschidere a drepturilor.
Pentru salariați, cererea trebuie transmisă angajatorului cu cel puțin o lună înainte de începerea concediului. Termenul poate fi redus la 15 zile dacă noul concediu începe imediat după concediul de paternitate, de primire a copilului sau după concediul de adopție.
Banii nu se cumulează cu toate ajutoarele
Concediul suplimentar de naștere nu poate fi cumulat, în aceeași perioadă, cu orice altă indemnizație sau ajutor social. Autoritățile franceze precizează că indemnizația nu poate fi primită în același timp cu indemnizații pentru boală, accident de muncă, maternitate, paternitate, adopție, șomaj sau cu anumite prestații destinate îngrijirii copilului.
Există însă și o excepție temporară. Pentru părinții care iau concediul suplimentar de naștere începând cu 1 iulie 2026 pentru un copil născut sau adoptat între 1 ianuarie și 30 iunie 2026, autoritățile au permis, în anumite situații, cumularea cu ajutorul pentru îngrijirea copilului.
Guvernul francez prezintă noul concediu ca pe o măsură de sprijin pentru familii, într-o perioadă în care numărul nașterilor a scăzut puternic. Potrivit Insee, în 2025 s-au născut aproximativ 645.000 de copii în Franța, cu mult sub nivelul din 2010, anul considerat ultimul vârf recent al natalității. Rata fertilității a coborât la 1,56 copii pe femeie.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8a4575a4b36ab93122487354a2471810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cc9eb80f53b1387c9e3185de5588f09b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ed663dc2c4252582ce5b7a27cb5df350.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5869c9e5f3a230e5ba0b44495a8d89b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d3c4ef6c47f6cfb28237d507b4d41f28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ebccc910edda8727e1c8876fe3ca3983.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7aafdd4518b90136f5523c9b8b1bf0d9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_66fac4f16fce8ea127bd335735e28199.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_c8848232db0651fc6eafecdfe26d6da2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_97b81ccd6003d2b155b96ffceaf274d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_20fc32e37438966430a7798ce349f6f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_96f655811ed08589bc5307cce78ee618.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9507f980631cd23cce2917cee272b67b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_057c87ab812ffc32c96752e7e589e1ae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5651de728581158461348bcb8bce48b9.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_fab50a4c559aeb55b9cb274fe86e8d6c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_80c8dbc39c33a73a1e2ede8861d5a4c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4dc5cca4e250790ca0a735606e129ffe.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6a629fad04a087bb5c0f5caece29cc11.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/foto-stire-mare-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tribunalul-bucuresti-si-csm-dupa-ce-pnl-a-lasat-de-inteles-ca-pucista-alina-gorghiu-are-pile-in-instante-presiuni-asupra-judecatorilor--replica-liberalilor-lui-ilie-bolojan-e1783010159915.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/denis-hanganu-george-ivascu-george-mihaita-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alice-peneaca-in-ziua-casatoriei-cu-dragos-caliminte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e2b173e90ab46ecf68420efdbb2f9fad.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_56273aea749c1f03a7cf6f169b75daba.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a62d1d73c6abeb4e4905a9b5021cf6b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_11d3f1abd710f1862522946653aa06b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_89d350f0751aaab97e3d20c1f50d58fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0a05037cb759b42f61bbaa49a4550103.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4b6e09dc7eb8d484765d04cca76f1f2a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mascote-desene-animate-plaja.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/californiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/plaja-myrtos-kefalonia-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-4-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/schimbari-climatice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/repartizarea-liceu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ghidul-sigurantei-la-piscina-sau-la-mare-reguli-esentiale-pentru-parinti-si-copii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lagocephalus-sceleratus-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/furtuna-fulgere-oras-noapte-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tudor-duma-zis-maru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ayelet-tsabari-sursa-foto-elsinwonderland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/litoralul-pentru-toti-2026-tarife-hoteluri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/visul-american--foto-ilustrativ-shutterstock-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/instantcotroceniconsultariaur08inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bani-lei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-shutterstock2464466583-copy.jpg)
AnnaD. 03.07.2026, 11:41
Bina ziua , Cred ca faceti o mare confuzie intre plafonul Securitatii Sociale (4005 €) si salariu. Cei care isi vor lua concediu dupa noua lege, sunt platiti la 70% si 60% din salariul lor, si nu procent din plafonul SS. Lucrez intr-o intreprindere cu aproape 200 de salariati, o cantitate infima de salariati ajung la un salariu egal cu plafonul SS......prezentati Franta ca pe tara unde banii curg, dar sunteti departe de realitate....puneti titluri la articole sa le aratati romanilor cat de bine se traieste \"afara\" ...le spuneti ca pana acum concediul de maternitate era de 28 de zile ? Si ca nu sunt alocatii cand ai numai un copil ? Anna
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.