Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, pentru ultraj, în urma amenințărilor adresate polițistului și familiei sale. Incidentul s-a petrecut în Secția 4 de Poliţie din Timişoara, scrie News.ro.
Potrivit unui comunicat de presă emis luni de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, incidentul a avut loc pe 12 noiembrie.
„În sediul Secţiei 4 Poliţe Urbană, inculpatul a ameninţat persoana vătămată, agent şef de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu săvârşirea unor infracţiuni de lovire şi omor asupra acestuia şi a proferat ameninţări asupra copiilor şi soţiei agentului de poliţie, de natură a-i produce o stare de temere acestuia”, se arată în comunicat.
Potrivit anchetatorilor, inculpatul a fost dus la Secţia de Poliţie după ce a fost oprit în trafic de un poliţist care a constatat că acesta nu avea permis de conducere.
Bărbatul aflat pe moped a refuzat, de asemenea, recoltarea de probe biologice. Poliţistul avea body cam pornit, iar mopedistul a început să îl ameninţe pe agent.
Procurorul de caz a formulat o propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, propunere admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.
Anaximene 27.11.2023, 23:43
La pușcărie cu maimuța urlătoare !!
Lecoqsportif 28.11.2023, 01:44
Politistul trebuie sa stie sa faca fata un multiple situatii.
lipanileana 28.11.2023, 08:38
Tot felul de oameni care nu știu să respecte legea și să se comporte ,acești oameni trebuie să suporte rigorile legii.
Aura1 28.11.2023, 09:15
Doamne ferește, ce fel de oameni, nu mai au respect și bun simț față de nimeni.
Simona.T 28.11.2023, 13:25
Riscanta meseria de politist..ma rog, pentru aia care chiar isi fac meseria