Bărbat judecat după ce a întreţinut relaţii sexuale cu un minor. Îl cunoscuse cu ajutorul Facebook

Comentează

Bărbat judecat după ce a întreţinut relaţii sexuale cu un minor pe care îl cunoscuse pe rețeaua de socializare Facebook.

Un bărbat în vârstă de 46 de ani din București a fost trimis în judecată, fiind acuzat de pornografie infantilă şi întreţinere de relaţii sexuale cu un băiat de 14 ani, ce provenea dintr-un centru de plasament din Bihor, pe care l-a abordat prin intermediul Facebook.

„Profitând de faptul că minorul se afla instituţionalizat într-un centru de pe raza judeţului Bihor, fiind astfel lipsit de afecţiunea părinţilor, inculpatul i-a făcut acestuia complimente, i-a trimis sume de bani şi alte bunuri, i-a încărcat cartela telefonică, toate acestea fiind realizate cu scopul de a câştiga încrederea minorului şi a întreţine relaţii sexuale cu acesta. La un moment dat, persoana vătămată şi inculpatul au început să aibă discuţii privind teme de natură sexuală, şi-au trimis reciproc fotografii, au schimbat numerele de telefon, stabilind şi faptul că urmează să se întâlnească întrucât sunt îndrăgostiţi unul de altul. Inculpatul i-a promis astfel persoanei vătămate că va face tot posibilul pentru a-l scoate din cadrul asociaţiei unde se afla instituţionalizat, urmând a-l lua cu el la Bucureşti”, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Mai târziu, în luna septembrie, inculpatul a mers la Oradea, pentru a se întâlni cu minorul, ocazie cu care a încercat să-i câştige şi mai mult încrederea, făcându-i complimente, notează Mediafax.

„Ulterior s-au întâlnit în fiecare zi în perioada 22 - 25 septembrie 2017, inculpatul solicitându-i minorului să mintă şi să-l prezinte ca fiind unchiul său, pentru a câştiga încrederea preotului paroh, preşedintele asociaţiei, întrucât şi-a manifestat intenţia de a-l scoate pe minor din cadrul asociaţiei. Astfel, în cursul zilei de 25 septembrie 2017, inculpatul l-a aşteptat pe minor de la ieşirea de la cursuri, s-au deplasat la restaurant, iar apoi au mers la o pensiune situată pe raza judeţului Bihor, unde era cazat inculpatul. În incinta camerei, inculpatul şi persoana vătămată au întreţinut raporturi sexuale. (...) Organele de poliţie i-au identificat pe cei doi în camera pensiunii, fiind sesizate cu dispariţia minorului la data de 25 septembrie 2017, de către preotul paroh, preşedintele asociaţiei”, mai precizează sursa citată.

Ancheta a scos la lumină şi faptul că bărbatul i-a cerut minorului fişiere audio şi video cu acesta, pe care le-a stocat în telefonul personal.

Citește și: EXCLUSIV/ Ce mai face omul care a inventat grupul Vița de Vie! După 30 de ani de cântat a ajuns…campion național la golf

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, la Tribunalul București
ReportajExclusiv
14:28
Călin Georgescu, obligat să se prezinte la procesul în care e judecat pentru propagandă legionară și promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război
mama-nastere-nou-nascut
13:36
Mamele ar putea avea pe cineva drag alături la naștere. Proiectul de lege care poate schimba regulile în maternități
MONDEN
Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu
13:40
Gabi Bădălău, ofertă neașteptată pentru Claudia Pătrășcanu în plin scandal. Ce îi garantează fostei soții dacă se mută la București
Actorul Toma Cuzin, cunoscut drept Firicel din Las Fierbinți | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
13:40
Reacția PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut: „Nu susținem astfel de comportamente”. Ce a făcut Firicel din Las Fierbinți
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
14:10
Traian Băsescu avertizează că România mai are doar două variante pentru un guvern cu o oarecare stabilitate: „Ne place sau nu, asta e!”
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Ultimele știri
15:01
Imagini cu Anamaria Prodan și Ronald Gavril la plajă. Cum au fost surprinși cei doi. „Ești un suflet minunat”
15:00
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
BREAKING NEWS
14:59
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv. Tribunalul București a decis arestul la domiciliu, însă decizia nu este definitivă
14:40
Trump îi numește „țicniți” pe cei care susțin că Rusia și China au ajutat Iranul în războiul cu SUA
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Un câine și o pisică împreună pe canapea
14:30
Cum menții o pisică sau un câine activ în casă când afară plouă sau e prea frig
Ambulanța aflată în misiune, blocată de un șofer iresponsabil pe autostradă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
13:19
Amendă uriașă pentru un șofer care a blocat o ambulanță în misiune, pe o distanță de 6 km, în Germania: a ignorat complet sirena și luminile albastre
avion Qantas în aer
12:49
Un zbor Italia-Australia a fost anulat după o invazie de ploșnițe la bord. Pasagerii au fost mușcați timp de 17 ore, iar medicamentele din avion s-au epuizat
Rândunica este o pasăre mică, are o lungime de 19 cm, mai mică decât vrabia, și o greutate de 16-24 g. Sursă foto: Getty Images.
11:57
În 1974, mii de rândunele au fost urcate într-un Boeing 727, alături de 140 de pasageri. Povestea neobișnuitei operațiuni de salvare a păsărilor din Europa
Portretul unei doamne blonde cu o atitudine pozitivă, îmbrăcată în halat de laborator, care zâmbește către aparatul foto în timp ce prezintă două flacoane de pastile, într-un birou.
10:51
Adevărul despre suplimentele pentru longevitate. Medicii geriatri spun ce obiceiuri simple prelungesc cu adevărat viața
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
O criză fără precedent zdruncină sistemul de sănătate din România. Sursă foto: Getty Images
Analiză
13:00
Dezastru la examenul național de medic specialist 2026: Rată masivă de picare, bareme contestate și memorii. Zeci de tineri medici riscă să devină șomeri
O femeie căreia vântul i-a suflat umbrela roșie și merge pe stradă prin ploaie
10:47
Cod galben de vânt puternic și lapoviță la munte. ANM a emis noi alerte meteo: zonele vizate de rafale și ploi în următoarele 24 de ore
Mihai Chiriță este acuzat că ar fi prejudiciat . Sursa foto: Shutterstock, Facebook / Mihai Chiriță
Analiză
10:00
Achiziție „în orb” la Primăria Iași: factură de două milioane de lei, avizată și achitată în mai puțin de trei ore. Ce a cauzat atâta grabă în instituția publică condusă de Mihai Chirica
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia are nevoie de o proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2,7 ani ce suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
08:00
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia va avea nevoie de proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2 ani și 7 luni, care suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?