Bărbatul de 46 de ani și-a provocat răni cu un cuțit și i-a amenințat pe oamenii din zonă, dar și pe agenții veniți să-l liniștească, marți seară, în localitatea Potău, scrie News.ro.
Polițiștii au tras mai multe focuri de avertisment, în aer, iar apoi au țintit spre picioarele bărbatului, pentru a-l imobiliza.
Bărbatul i-a amenințat pe oamenii și pe polițiștii prezenți la fața locului cu un cuțit și cu o sticlă, repezindu-se la aceștia într-un mod periculos.
În urma focurilor de avertizare trase în aer, omul a devenit și mai agresiv, „fapt pentru care poliţiştii au efectuat focuri de armă asupra membrelor inferioare ale acestuia”, se arată în comunicatul Poliției.
Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean Satu Mare, pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ultraj.