Potrivit BBC, numele celor doi bărbați sunt Alexander Petrov și Ruslan Boshirov. Poliția britanică arată că există destule dovezi pentru a-i aresta pe cei doi.

Oamenii legii mai leagă incidentul de la Salisbury de un altul, petrecut pe 30 iunie, când Dawn Sturgess și Charile Rowley s-au îmbolnăvit într-o casă din Amesbury, localitate aflată la 11 kilometri de Salisbury. Dawn Sturgess a murit la spital pe 9 iulie, iar Charile a fost externat pe 20 iulie.

Primul ministru al Marii Britanii, Theresa May, a susținut că cei doi fac parte din agenția secretă GRU a Rusiei, iar otrăvirea ar fi fost aprobată la nivel înalt de autoritățile de la Moscova.

”Pe baza informațiilor adunate din investigația cazului din Salisbury și ceea ce știm despre această organizație, trebuie să ne sporim eforturile colective împotriva GRU. O gamă largă unelte din aparatul de securitate națională va fi folosit pentru a contracara amenințarea. Atacul a fost unul bolnav și a adus patru oameni pe patul de spital, luptându-se cu viețile lor”, a spus May.


CITEȘTE ȘI: VIDEO EXCLUSIV/ Mădălin Voicu, nostalgii din anii 70: „Eram prieten cu toți artiștii care veneau în România: Jacques Hustin, Johnny Hallyday, France Gall”


FOTO: EPA

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
BOMBĂ! Mihai Gâdea, veste ȘOC la Antena 3. Omul din USR care ia aproape 500.000 de euro
Playtech.ro
BOMBĂ! Mihai Gâdea, veste ȘOC la Antena 3. Omul din USR care ia aproape 500.000 de euro
O tânără mămică, care a ignorat o aluniţă suspectă timp de câţiva ani, a fost răpusă de cancerul de piele, în SUA: ''A fost o călătorie foarte lungă''
Observatornews.ro
O tânără mămică, care a ignorat o aluniţă suspectă timp de câţiva ani, a fost răpusă de cancerul de piele, în SUA: ''A fost o călătorie foarte lungă''
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
Știrileprotv.ro
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă
PUBLICITATE
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă