Echipa lui Mueller l-a informat pe procurorul general William Barr și pe adjunctul procurorului general, Rod Rosenstein, cu privire la anchetă și a cerut o prelungire a termenului pentru finalizarea documentului.

Analiștii consideră că această informație este importantă în condițiile în care mai mulți contestatari ai raportului dat de Barr, duminică, susțineau că procurorul general nu putea să realizeze o analiză cu privire la problema obstrucționării justiției în doar 48 de ore, explică CNN.

”Cea de-a doua parte a raportului se referă la o serie de acțiuni ale președintelui – majoritatea care au făcut obiectul rapoartelor publice – pe care procurorul special le-a investigat pentru a putea ridica problema obstrucționării justiției. După ce a efectuat o «anchetă facturală detaliată» cu privire la aceste chestiuni, consilierul special a analizat dacă trebuie să evalueze comportamentul conform standardelor Departamentului care reglementează deciziile de urmărire penală și de decădere, dar în cele din urmă s-a hotărât să nu facă o judecată tradițională a procuraturii.

Prin urmare, Procurorul special nu a ajuns la o concluzie – într-un fel sau altul – dacă a fost vorba de obstrucție. În schimb, pentru fiecare dintre acțiunile relevante investigate, raportul prezintă dovezi de ambele părți ale problemei și lasă nerezolvate, ceea ce consilierul special numește, «probleme delicate» de drept, legate de întrebarea dacă acțiunile și intențiile Președintelui ar putea fi considerate drept obstrucționare a justiției. Consilierul special declară că «deși acest raport nu concluzionează că președintele a săvârșit o infracțiune, nici nu îl exonerează»”, a scrie Barr în scrisoarea sa adresată Congresului privind ancheta lui Robert Mueller.

În contiuare, Barr adaugă că ”După revizuirea raportului final al procurorului special cu privire la aceste aspecte, consultarea cu oficialii Departamentului și aplicând principiile urmăririi penale federale care ghidează deciziile noastre de urmărire, adjunctul procurorului general, Rod Rosenstein, și cu mine am ajuns la concluzia că probele care au fost prezentate în cursul investigației procurorului special nu sunt suficiente pentru a stabili că președintele a săvârșit o infracțiune de obstrucționare a justiției”.

Principalele rezultate ale investigaţiei sunt cuprinse într-o scrisoare de patru pagini adresată duminică Congresului de Procurorul general William Barr, care a primit vineri raportul.

„Consilierul special nu a descoperit că echipa de campanie a lui Trump sau oricine a avut legătură cu aceasta, a conspirat sau s-a coordonat cu guvernul rus în aceste eforturi, în pofida ofertelor multiple ale unor persoane afiliate părţii ruse de a sprijini campania lui Trump”, se mai arată în documentul citat.

Barr a mai scris că, după examinarea constatărilor lui Mueller, probele „nu sunt suficiente pentru a stabili că preşedintele a comis un delict de obstrucţionare a justiţiei”.

Ancheta echipei procurorului special Robert Mueller a durat 675 de zile, perioadă în care s-au scurs public foarte puţine informaţii. Investigaţia a ţinut însă Statele Unite în suspans, situaţie ce aminteşte de afacerea Watergate care a dus la demisia preşedintelui Richard Nixon în august 1974.

Concluziile făcute publice duminică reprezintă o adevărată victorie pentru preşedintele american care a repetat constant că nu a existat nicio înţelegere secretă cu Rusia şi îi clarifică acestuia orizontul în perspectiva alegerilor din 2020.

Totuși, președintele se confruntă și cu alte investigații. Una dintre ele vizează posibilele încălcări ale legii electorale de echipa de campanie a lui Trump și afacerilor sale.

De asemenea, Congresul continuă propriile anchete, mai ales în Camera Reprezentanților controlată de democrați.

Luni, a doua zi după ce scrisoarea lui Barr a fost făcută publică, Donald Trump a fost întrebat de jurnaliști dacă crede că Robert Mueller a acționat onorabil. Răspunsul său, singurul pe care l-a dat referitor la anchetă a fost: „Da, a făcut-o”.


Citește și: Concediată din Direcția Piețe Sector 4 ”pentru că n-am vrut să mă înscriu în PSD”, Elena Lefter a câștigat procesul, dar ”m-au trimis la  Control, unde se face și teren, deși am scleroză multiplă!”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.