Băsescu vrea desființarea Academiei de Științe ale Securității Naționale; Motivul: Cazurile de doctorate plagiate

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Liderul PMP Traian Băsescu vrea desființarea Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN). Motivul: Cazurile de lucrări de doctorat plagiate, care au apărut în spațiul public dar și lipsa de transparență în cheltuirea banului public. Senatorul a depus în Parlament un proiecty de lege care prevede abrogarea legii de înființarea a Academiei.Proiectul de lege, depus la Senat, prevede desființarea ASSN ca instituție publică.

Traian Băsescu explică, în expunerea de motive, că atâta timp cât a funcționat Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN) s-au făcut abuzuri prin acordarea de titluri de doctorat, iar numele Academiei a fost implicat în scandaluri legate de plagiat.

La toate acestea s-au adăugat probleme legate de netrasparența cheltuirii banului public: bilanțul contabil și cel de cheltuieli și venituri nu sdunt publicate periodic, așa cum cere legislația, nu se cunoaște nici din ce fonduri funcționează instituția, ci doar că este finanțată parția de Ministerul Educației Naționale, iar în 2016, fondul alocat acesteia s-a majorat de la 190.000 de euro la 310.000 de euro, spune inițiatorul.

Traian Băsescu mai atrage atenția că nu există până la acest moment niciun raport cu privire la activitatea de cercetare desfășurată de Academie în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Băsescu mai spune că ASSN conţine şi elemente de neconstituţionalitate.

”Iniţial, legea de înfiinţare se referea la Academia de Ştiinţe Militare. Legea de modificare a venit cu propunerea făcută ca academia respectivă să se numească Academia de Securitate Naţională, unde Academia însăşi a devenit ordonatorul principal de credite. În această situaţie, Academia a intrat sub incidenţa art. 119 din Constituţie care stipulează: «Consiliul Suprem de Apărare a T ării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii”, se precizează în expunerea de motive.

Printre membrii Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN) se află ambasadorul României în SUA, George Maior, ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, foștii miniștri Sprin Câmpeanu, Vasile Dâncu, Remus Pricopie.

Citește și: EXCLUSIV/ Maria Dragomiroiu despre tinerele colege de breaslă: ”Cine nu știe viața de la țară, habar n-are despre ce cântă”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai mulți pietoni așteptând la o trecere de pietoni pe o vreme ploioasă și rece, adăpostindu-se sub umbrele colorate și purtând haine groase.
14:09
Vreme caldă, apoi răcire, ploi și vânt puternic. Prognoza meteo ANM pentru perioada 19 octombrie-1 noiembrie 2026
Colaj din două cadre: în stânga, o persoană care își face un selfie purtând o cască tactică militară, mască de camuflaj și ținând un cuțit, iar în dreapta, o mulțime de oameni adunați în fața unei școli lângă o ambulanță parcată.
13:29
Atacul de la școala din Bistrița, analizat de psihologul Radu Leca: „Spațiul virtual a fuzionat cu realitatea. A fost calculat și cu sânge rece”
MONDEN
Kylie Jenner
15:20
Cum arată cel mai scump sutien din lume și ce vedetă l-a purtat la Victoria’s Secret Fashion Show 2026. Piesa are 4.410 diamante încrustate
Jo (Ioana Anuța) | sursa foto: Instagram
Exclusiv
14:19
Cum s-a schimbat viața lui Jo după ce a apărut în serialul „Fără urmă” de la PRO TV: „Sunt foarte bună”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
07:35
Au început audierile miniștrilor propuși pentru Guvernul Luca Niculescu. Florin Barbu a primit aviz favorabil
Pe 5 octombrie, Nicușor Dan a desemnat al patrulea premier, pe Luca Niculescu. Foto: Hepta
Analiză
14:30
Calculele dinaintea învestirii Guvernului Niculescu: cu ce scor trece de Parlament cabinetul PSD cu premier independent
Ultimele știri
15:40
Restricții pe DN1, pe traseul București - Ploiești: Circulația se închide temporar marți și miercuri
Exclusiv
15:38
Ce spune Alin Gălățescu despre Andreea Ibacka și Violeta Bănică, după ce au defilat la Gala „Nu există nu se poate”
15:38
Adevărul dureros despre creierul copilului tău: Cât rezistă la ecran și ce ascunde mitul somnului din weekend. Medic neurolog: „Este ca un depozit la bancă!”
15:37
Focar de ploșnițe în Spitalul Colentina din București. Pacienți mutați și igienizare de urgență la Neurologie
TRENDING
12:11
Cutremur în România, luni, 19 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul care s-a simțit și în București
09:59
Un elev și-a înjunghiat profesoara și un coleg la Școala Ștefan cel Mare, în Bistrița. Agresorul e în clasa a VII-a
07:46
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și vânt cu rafale de până la 120 km/h
18 oct.
Rezultatele Loto 6/49 din 18 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
O cheie în yala ușii
15:06
Lăcătușii explică de ce este o mare greșeală să lași cheia în yală peste noapte
Accident Mercedes VLE SAlon Auto Paris
13:46
Un copil a pornit un Mercedes VLE electric de lux de peste 130.000 de euro și l-a izbit de un zid, la Salonul Auto de la Paris / VIDEO
Fructe și legume de toamnă
13:37
Ce poți face cu cojile de mere, semințele de dovleac și resturile de legume
O femeie care pune mâna pe un calorifer
09:45
Cum crești temperatura din casă cu 5 grade folosind o banală folie de aluminiu lângă caloriferul călduț
Imagine dintr-o sală de fitness, cu mai mulți oameni antrenându-se la diverse aparate
06:00
Cum să vă verificați vârsta biologică acasă în 30 de secunde cu „testul scaunului”
Cine poate afla câți bani are o persoană decedată în bancă - Sursă foto: Shutterstock
17 oct.
Cine poate afla câți bani avea o persoană decedată în bancă
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
15 oct.
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Șantierul Naval Mangalia Sursa foto: Hepta
12:13
Prima reacție a Rheinmetall după preluarea Șantierului Naval Mangalia: ce planuri are compania germană
Elena Sumanariu
11:35
O doctoriță româncă a plecat în vacanță, dar a ajuns să salveze un bărbat prăbușit în aeroport, în Miami. Cine este Elena Sumanariu, medicul devenit erou, și ce recompensă a primit
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
18 oct.
Răspunsul lui Ilie Bolojan, întrebat cât va rămâne președintele PNL și dacă va candida la prezidențiale în 2030
Rezultatele Loto. Numerele câştigătoare extrase la Joker, Noroc, Loto 5/40
18 oct.
Marele premiu la Joker, de peste 10 milioane de lei, a fost câștigat: Cât a costat biletul jucat online
Nicușor Dan la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est
18 oct.
De ce președintele Nicușor Dan nu reformează SIE, o instituție cu rol vital în timpul războiului Rusiei asupra Europei
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială