Răsturnare de situație în cazul fotbalistului Benjamin Mendy, de la Manchester City. Fotbalistul, judecat pentru şapte acuzații de viol şi o agresiune sexuală, a fost achitat în cazul a șapte capete de acuzare, dintre care șase acuzații de viol și o acuzație de agresiune sexuală, informează The Guardian.
Benjamin Mendy, în vârstă de 28 de ani, va fi judecat într-un alt proces, după ce juriul nu a reușit să ajungă la un verdict în cazul unei acuzații de viol și a unei tentative de viol. Mendy va fi judecat pentru cele două capete de acuzare rămase pe 26 iunie - la doi ani și jumătate după ce a fost arestat pentru prima dată.
Într-o declarație emisă de avocații săi după pronunțarea verdictelor, Mendy a declarat că este „încântat" de achitări. Fotbalistul „așteaptă cu nerăbdare să își reabiliteze numele" în cazul celor două capete de acuzare rămase „pentru a putea începe să își reconstruiască viața", se arată în declarație.
Fotbalistul, care s-a alăturat echipei Manchester City în urmă cu șase ani drepr cel mai scump apărător din lume, a fost judecat pentru nouă capete de acuzare: șapte de viol (asupra a patru dintre cele șase femei), o tentativă de viol (a cincea victimă) și o agresiune sexuală (a șasea victimă). În urmă cu o zi, jurnaliștii englezi anunțau că jucătorul riscă închisoare pe viață, dacă va fi găsit vinovat.
Într-o declarație, Manchester City a spus că „ia act de verdictul" din proces, dar a precizat că nu va face alte comentarii având în vedere cel de-al doilea proces.