Gigantul tehnologic a confirmat că a lansat o anchetă după ce au fost semnalate „îngrijorări” cu privire la comportamentul lui Bill Gates.
Un purtător de cuvânt al lui Bill Gates a negat însă că hotărârea sa de a face un pas înapoi are legătură cu ancheta.
Știri despre această anchetă au apărut după ce Bill și Melinda Gates și-au anunțat decizia de divorț după 27 de ani de căsătorie.
Luni, un purtător de cuvânt al companiei de software a declarat că
Microsoft a primit o plângere la sfârșitul anului 2019 conform căreia Bill Gates „a încercat să inițieze o relație intimă” cu o angajată.
Ancheta nu a ajuns la o concluzie, pentru că Bill Gates și-a dat demisia din Consiliul de Administrație înainte de a fi finalizată.
„A existat o aventură în urmă cu aproape 20 de ani care s-a încheiat pe cale amiabilă”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Bill Gates.
„Decizia lui Bill de a renunța la Consiliul de Administrație nu a fost în niciun fel legată de această chestiune”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Cu toate acestea, Wall Street Journal a scris duminică că CA al Microsoft a decis că relația lui Bill Gates cu o angajată nu este adecvată și că el trebuie să demisioneze.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_125f6f06a61abc94fd2d7f90fc960fbc.jpg)
„În ceea ce privește Microsoft, a renunța la Consiliul de Administrație nu înseamnă în niciun caz să te îndepărtezi de companie. Microsoft va fi întotdeauna o parte importantă a muncii vieții mele… Mă simt mai optimist ca niciodată cu privire la progresele realizate de companie”, a scris Bill Gates, la puțin timp după ce a demisionat.
Bill și Melinda Gates și-au anunțat decizia de divorț la începutul acestei luni.
În ultimele zile, Melinda a primit de la Bill Gates acțiuni de peste 2 miliarde de dolari.
FOTO: EPA
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_b9682f9aad01633206bd3cf74dbfa0ce.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_8636ca8cd391077be524267418a3f435.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3edcf08fc33d1e9af49ac7181df04cf5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_53414a1ef03a9f9634008f8c48037aa9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_3848e929437df8ba87ad8abde8d28380.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f56c4dffdb390e18629f5179544194ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0acfeaf2f8c910afc8e2c626645775c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_15e4ad1410397b55f7401a43ba0fb5f6.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.