Blinken le-a spus reporterilor, în timpul unei călătorii în Fiji, că, dacă președintele rus Vladimir Putin ar fi cu adevărat interesat să rezolve conflictul prin diplomație, Washingtonul este pregătit să-și joace rolul, dar va impune sancțiuni economice rapide dacă Moscova invadează.

„Continuu să sper că nu va alege calea agresiunii și că va alege calea diplomației și a dialogului”, a declarat Blinken într-o conferință de presă. „Dar dacă nu o face, suntem pregătiți.”

Tensiunile au crescut constant în ultimele zile, iar Statele Unite și aliații și-au îndemnat cetățenii să părăsească Ucraina, avertizând că Moscova ar putea invada oricând.

Rusia a contestat în mod repetat versiunea Washingtonului asupra evenimentelor, declarând că a adunat peste 100.000 de militari lângă granița cu Ucraina pentru a-și menține propria securitate împotriva agresiunii aliaților NATO.

„Dacă președintele Putin decide să ia măsuri militare, vom impune rapid sancțiuni economice severe, în coordonare cu aliații și partenerii de pe tot globul”, a spus Blinken. „Vom întări capacitatea Ucrainei de a se apăra, ne vom întări aliații de pe flancul estic al NATO”.

El a spus că îl va întreba pe Lavrov despre răspunsul Rusiei la propunerile SUA de a rezolva criza. „Până acum, am văzut doar o escaladare de la Moscova. Acesta este un moment esențial: suntem pregătiți pentru orice ar trebui să se întâmple”.

Vineri, într-o videconferință cu lideri europeni, printre care și Klaus Iohannis, Joe Biden ar fi avertizat că SUA consideră că Vladimir Putin s-a decis să invadeze Ucraina, iar un atac ar putea avea loc în următoarele zile. Informația nu a fost confirmată oficial de Casa Albă, fiind publicată de principalele publicații din SUA citând surse diplomatice. Dar nici nu a fost negată de consilierul american pentru securitate națională, în timpul conferinței. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.