Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a fost reclamat la poliţie de un parlamentar laburist, care susține că la reşedinţa din Downing Street a lui Johnson au avut loc cel puţin două petreceri în 2020, în timp ce erau în vigoare restricţii impuse în contextul pandemiei, a informat The Guardian, preluat de news.ro.
Laburistul Neil Coyle, parlamentar pentru Bermondsey şi Old Southwark, i-a scris comisarului de la Metropolitan Police, cerându-i să verifice informaţiile potrivit cărora Boris Johnson a ţinut un discurs la o petrecere de rămas-bun, în noiembrie 2020, şi a permis echipei sale să organizeze o petrecere de Crăciun, în decembrie 2020.
La acel moment, Marea Britanie erau în carantină.
După ce a trimis reclamația, laburistul Coyle a declarat: „Cred că au încălcat legea. Cei mai mulţi dintre alegătorii mei au respectat regulile; cei care nu le-au respectat s-au confruntat cu sancţiuni. Johnson nu trebuie să fie deasupra legii, în ciuda comportamentului său înfumurat”.
Boris Johnson nu a negat în mod explicit că petrecerile au avut loc, dar a insistat că „au fost respectate toate regulile COVID”, scrie The Guardian. Vineri, Poliția Metropolitană a anunțat că încă nu a primit plângerile.
Foto: EPA