Idila fostului politician Cristian Boureanu, care s-a îndrăgostit de o adolescentă, ar fi devenit sursă de inspirație pentru un lăutar din Gorj. Marinel Ciulin trăiește o poveste de dragoste cu o fată de 16 ani. El are însă 40 de ani, iar diferența de vârstă nu a reprezentat un impediment în calea iubirii lor. Mai mult, Valentina va aduce pe lume un copil pentru că este însărcinată în șapte luni, relatează gorj-domino.ro
Marinel Ciulin este un lăutar cunoscut în Rovinari. N-a dat mare lovitură în muzică, ci a creat o adevărată isterie, după ce s-a îndrăgostit de o minoră. I-a picat cu tronc Valentina, o fată de doar 16 ani. Pare-se că a cucerit-o, iar din rodul dragostei lor va rezulta, în curând, un copil. Adolescenta este însărcinată în șapte luni și chiar pare încântată că va deveni mamă.
„Creștem 30 de săptămâni, simțindu-se îndrăgostită de Marinel Ciulin în Rovinari”, a fost mesajul prin care fata a declanșat o adevărată revoltă pe Facebook.
Înspăimântați, părinții fetei au aflat că tatăl bebelușului din pântece este un bărbat, în vârstă de 40 de ani. Mai mult, fata nu s-a lăsat convinsă în niciun moment să facă întrerupere de sarcină.
La aflarea veștii că este însărcinată, prietenii fetei au scris zeci de mesaje.
„Nu e ură, doar repulsie. Anul trecut vorbeai de muzică și de viitor, acum vorbești de copii. Una e să te căsătorești cu un flăcău alta cu cineva care are copii mai mari sau de o seamă cu tine” „Păcat de tine Valentina, un părinte fii sigură nu-ți vrea niciodată răul”, sunt doar câteva dintre zecile de mesaje pe care fata le-a primit pe Facebook.
Valentina visa să aibă o carieră ca interpretă de muzică populară. Pe profilul ei de pe o pagină de socializare apare îmbrăcată în straie tradiționale și părea fericită atunci când cănta alături de lăutari. Cel mai probabil, în acest mediu l-a întâlnit și pe Marinel Ciulin, cel căruia, peste două luni, îi va dărui un copil.
Lăutarul gorjean a avut, cel mai probabil, sursă de inspirație povestea de dragoste a lui Cristian Boureanu. În urmă cu doi ani, fostul politician a făcut vâlvă în lumea mondenă, după ce s-a îndrăgostit de o adolescentă de 17 ani.