Guvernul de la Sofia a început luna aceasta relaxarea restricţiilor impuse pentru combaterea epidemiei de COVID-19, dar săptămâna trecută s-au înregistrat 606 cazuri noi, cel mai grav bilanţ săptămânal de la începutul crizei. Miercuri au fost raportate încă 130 de cazuri, totalul ajungând astfel la 4.114, din care 208 de decese, potrivit Agerpres.

Creşterea l-a determinat pe Ananiev să reintroducă obligativitatea portului măştilor de protecţie în toate spaţiile publice închise, inclusiv în trenuri şi în autobuze. Portul măștilor nu a mai fost obligatoriu în Bulgaria din 15 iunie.

“Avem o intensificare a epidemiei şi o răspândire mai mare a coronavirusului”, a informat ministrul într-o şedinţă de guvern.

Conform datelor prezentate, în perioada 10-24 iunie, numărul mediu de infecţii a crescut de peste trei ori faţă de intervalul precedent de două săptămâni, de la 26 la 84 zilnic.

Ananiev a afirmat că nu se vor adopta noi măsuri pentru reintroducerea restricţiilor mai dure, dar se va verifica mai riguros distanţarea socială şi portul măştilor şi se vor menţine interdicţiile de călătorie în Bulgaria din majoritatea ţărilor din afara Uniunii Europene.

În aceeaşi şedinţă, premierul Boiko Borisov a avertizat că, dacă nu se ameliorează distanţarea între spectatori la meciurile de fotbal, va ordona disputarea partidelor fără public. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Banca Transilvania a făcut anunțul momentului pentru clienți. Toți sunt vizați: “Dacă se promite un câștig, printr-o investiție…”
FANATIK.RO
Banca Transilvania a făcut anunțul momentului pentru clienți. Toți sunt vizați: “Dacă se promite un câștig, printr-o investiție…”
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI