Câinii păzesc terenul pe care mama lui Cristi Borcea face blocuri de 200.000.000 de euro!

Comentează

Deși Cristi Borcea, fostul acționar al clubului de fotbal Dinamo, este în închisoare, mama acestuia, Elena, 70 de ani, duce mai departe afacerile familiei și ar urma să construiască blocuri în valoare de 200.000.000 de euro în sectorul 2 al Capitalei.

Terenul pe care Borcea va construi blocurile se află pe malul Lacului Tei, în spatele sediului Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Și mai exact, acesta este situat în apropierea fostului ștrand Tei Toboc și a „autostrăzii urbane” București - Ploiești.

Locul unde se află terenul lui Borcea de pe malul Lacului Tei

Asociere cu soții Călin

Deocamdată, totul e la fază de proiect, iar asta reiese și din faptul că muncitorii și locuitorii din zonă nu știau nimic despre vreun nou șantier în zonă.

Mama fostului finanțator de la Dinamo s-a asociat cu oamenii de afaceri Violeta și Daniel Călin, iar aceștia au depus deja documentația la Primăria Capitalei în vederea obținerii aprobărilor necesare pentru demararea construcției.

Elena Borcea, mama lui Cristi Borcea

Certificatul de urbanism pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal a fost depus anul trecut și eliberat în luna aprilie.

Arhiva foto

Blocuri cu 14 etaje, 1.000 de apartamente

Conform proiectului citat de Ziarul Financiar, blocurile, care vor fi construite pe un teren de 26.400 mp, vor avea două niveluri subterane, parter și 14 etaje, cu o înălțime maximă de 45 de metri.

Vor fi în jur de 1.000 de apartamente. Metrul pătrat construit costă aici cel puțin 2.000 de euro.

Arhiva foto

”Aici nu sunt câinii... lui Borcea”. Sau sunt!

”Aici sunt firme de stat, Romsilva, iar mai în spate, pe insulă, după case, știu că este terenul unei societăți. La un moment dat, un dezvoltator a vrut să construiască un ansamblu, dar s-a ales praful. E adevărat, terenul are câini puși de pază, dar nu am auzit să fie ai lui... Borcea. Dar cine știe”, ne-a declarat un paznic din zonă.

Elena Borcea câștigă procesul de 500.000 de euro

În mai, mama afaceristului a câștigat procesul pentru un teren de 6.000 mp (12,72% dintr-o parcela de 47.000 mp). În 2015, Elena Borcea a virat 500.000 euro în contul unui om de afaceri româno-american, însă afacerea nu a mai fost finalizată niciodată.

Pentru că a rămas fără teren și cu banii dați, mama lui Borcea a încercat să obțină în instanță o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și astfel să poată deveni proprietar. Abia în aprilie 2019, terenul a intrat în posesia femeii.

Iar Elena Borcea s-a asociat cu soții Călin.

Faptele lui Onțanu

Numele Borcea - Violeta Călin - Daniel Călin apar și în dosarul retrocedărilor în care a fost condamnat fostul primar al Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onțanu. Acesta din urmă a fost judecat, însă instanța a decis, în 2017, încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescripția generală a răspunderii penale.

Decizia a fost contestată de procurorii DNA la ÎCCJ, unde apelul se judecă din decembrie 2018 și a avut până acum 10 termene de judecată. Următorul termen a fost stabilit pentru 17 septembrie.

Denunțătorul

Borcea este unul dintre denunţătorii din dosarul primarului Onțanu, acesta fiind cel care a intervenit la edil pentru ca un proprietar să beneficieze de retrocedarea nelegală a unui teren.

Procesul Elenei Borcea pentru parcela de teren de 6.000 mp a fost contra lui Marin Jean Căpățână, al cărui nume a apărut și el în dosarul retrocedărilor lui Onțanu.

Terenul e liber de sarcini

Lotul situat pe str. Petricani e de 33.157,85 mp.

În mai 2007, doar primarul Neculai Onțanu și secretarul Toma Șutru au semnat documentul înaintat Comisiei Municipiului București pentru analiză și validare/invalidare a terenurilor ce urmau să fie retrocedate, care totalizau 83.499,89 mp. Ceilalți membri ai subcomisiei nu au semnat actul.

Conform evz.ro, procurorii vorbeau de următoarele terenuri:
- un lot de 17.943,98 mp amplasat pe b-dul Pierre de Coubertin sau str. Tony Bulandra
- un lot de 33.157,85 mp situat pe str. Petricani 5A
- un lot de 11.774,06 mp situat pe str. Barbu Văcărescu/ str. Țițeica Gheorghe
- 344,10 mp amplasați pe str. Icoanei, 349,17 mp amplasați pe str. Cremenița - 12.165 mp. pe Șoseaua Colentina
- 7.765,73 mp situați pe str. Barbu Văcărescu

Azi, conform extrasului de carte funciară (PUZ este în atribuțiile CGMB, Consiliul General al Capitalei), terenul e liber de sarcini.

S-au mai ”fript” și alții

Pe locul pe care Elena Borcea vrea să construiască ansamblul rezidențial au mai încercat și alții să ridice blocuri. În 2008, SC Quality Living Developers începea ”Tei Lake”.

Complexul trebuia terminat în 2011, însă compania de dezvoltare imobiliară, aparţinând unui grup de cinci oameni de afaceri din Grecia, a renunțat la proiectul imobiliar din cauza problemelor financiare.

Arhiva foto

Din nou în pușcărie

Afaceristul Cristian Borcea a ajuns din nou în arest, în februarie, după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare în Dosarul retrocedărilor ilegale a plajelor din Constanţa. În plus, acesta trebuie returneze statului 957.107 de euro, drept prejudicii.

Cristi Borcea va fi eliberat din închisoare. Anunțul făcut de Tribunalul Ilfov

Avere de 20.000.000 de euro

Averea lui Cristi Borcea era cotată în 2018, de revistele economice, la 20 de milioane de euro. Neoficial suma e mult mai mare, în condiţiile în care multe din afacerile lui Borcea sunt trecute pe numele rudelor.

Potrivit Registrului Comerțului, Elena Borcea este asociată la Aqua Summer SRL, Complexul Turistic Internațional Doi Cocoși SRL, Crimbo Gas 200 SRL, Gaspeco L&D SA etc.

Crimbo Gas 200 e contolată de Violeta Călin, 56 de ani, partenera de afaceri și înacest complex rezidențial pe care îl vor construi cele două familii.

Fostul finanţator al lui Dinamo fusese eliberat în luna iulie a anului trecut, după ce executase 4 ani şi patru luni din condamnarea primită în 2014 în Dosarul Transferurilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Doi pensionari imbracati frumos merg pe strada tinându se de mana
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
18:38
Kelemen Hunor explică în ce condiții poate fi suspendat Nicușor Dan
Preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan pe 17 septembrie. Foto: Profimedia
18:08
Nicușor Dan a transmis un mesaj pentru Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu o zi înaintea votului din Parlament
Ultimele știri
20:39
CTP critică dur naționala României după eșecul cu Bosnia: „Echipă de ospătari! Îmi venea să mă ascund sub masă”
Analiză
20:38
Raport „Education at a Glance 2026”: România, pe ultimul loc în OCDE la finanțarea educației, cu un sfert dintre tineri fără liceu și 81% dintre români fără facultate
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
20:18
David Popovici, discurs manifest despre eșecurile din fotbalul românesc și atacurile fanilor: „Când pierdem, spunem că ei își bat joc de noi”
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri